SHOWROOM AVITECH Echipamente electronice de top pentru domeniul rezidential Avitech Co a deschis de curand in Soseaua Pipera Tunari 1/II un modern showroom consacrat in exclusivitate tehnologiei de ultima ora. In spatiul generos al showroomului s
SHOWROOM AVITECH Echipamente electronice de top pentru domeniul rezidential Avitech Co a deschis de curand in Soseaua Pipera Tunari 1/II un modern showroom consacrat in exclusivitate tehnologiei de ultima ora. In spatiul generos al showroomului sunt prezentate echipamente si solutii performante, gandite si proiectate in acord cu stilurile de viata si nevoile consumatorilor, produse apartinand unor branduri de renume din industria de specialitate. Spatiul are o structura bine definita cu numeroase demoroomuri (spatii destinate demonstratiilor live): camere dedicate echipamentelor Hi Fi si Hi End, sali dedicate solutiilor audio, de securitate si de videoconferinta, cea mai moderna sala de home cinema din Romania si apartamentul demo de tip Smarthouse (Casa Inteligenta), un concept introdus in premiera de Avitech. Casa inteligenta inlatura disconfortul cauzat de folosirea mai multor telecomenzi, prin instalarea unei infrastructuri ce permite ca diferitele sisteme si dispozitive din casa sa poata fi controlate dintr-un singur punct, printr-o simpla apasare de buton. ASPIRATIE CENTRALIZATA CU STAR DUST Sistemele de aspiratie centralizata nu sunt o noutate nici chiar pentru noi, romanii. Ele au o istorie veche. Marturie stau tevile de arama ramase in peretii cladirilor vechi din Bucuresti. Totusi in vremurile noastre sunt destui care nu-l cunosc. Tocmai de aceea am ales sa va prezentam un sistem centralizat pentru aspirare, unul cu niste calitati deosebite pe care l-am descoperit in portofoliul de produse al firmei Tekno Point. Este vorba despre Star Dust, un sistem ce contribuie eficient (consumul este comparabil cu cel al aspiratoarelor clasice, iar puterea de aspirare este mai mare) la imbunatatirea confortului si a calitatii vietii. Avantajele care ii dau valoare sunt: igiena maxima datorata puterii mari de absorbtie si evacuarii aerului in afara cladirii; silentiozitatea in exploatare (echipamentul de aspirare este pozitionat departe de incaperile locuite); usurinta in exploatare. In poza este prezentata schema acestui sistem. Autorizarea centralelor termice
Centralele termice de casa, apartament, scara sau imobil care nu au inca autorizatia de functionare sau nu sunt la zi cu verificarea tehnica periodica trebuie sa remedieze aceasta situatie pana la 30 iunie 2006. Potrivit ordinului ministrului Economiei si Comertului nr. 451, emis in august 2005, centralele care nu indeplinesc conditiile prevazute mai sus vor ramane fara gaze, deoarece, potrivit legislatiei in vigoare, furnizorii vor trebui sa sisteze alimentarea. KAUFLAND POWER CENTER, IN SECTORUL 3 Bucurestiul, primul beneficiar al acestui concept In septembrie 2007 se va deschide in Sectorul 3 al Capitalei pe terenul de 3-5 hectare care gazduia odinioara fabrica de cosmetice Gerovital, power center-ul Kaufland, un concept care in alte tari se bucura de o popularitate crescuta. ""Acesta este un tip de complex comercial care poate fi realizat pe terenuri intre 10.000 si 20.000 mp, in toate orasele cu peste 35.000 de locuitori. El are de obicei ca ancora un hypermarket sau magazine alimentare tip discounter, iar langa acestea sunt adusi chiriasi din branse diferite"", spune Klaus Reisenauer, directorul general al companiei Terra Invest, cea care aduce in Romania acest concept. Un fel de parc comercial
Discounterul Kaufland va fi ancora principala a acestui complex. Magazinul sau va acoperi 6.000 mp, la care se vor alatura un magazin de electrocasnice de 3.000 mp, un magazin de decoratiuni si cateva ""outlet-uri"" pentru colectiile firmelor de imbracaminte si incaltaminte. In cadrul acestei locatii se vor realiza aproximativ 300 de locuri de parcare pentru clientii care merg la cumparaturi cu masina. ""Cea mai buna adaptare a conceptului «power center» ar fi cea de parc comercial. Se bazeaza pe gasirea unui teren amplasat excelent in interiorul unui cartier, pe care se aduc sase-sapte retaileri relevanti din domenii care ofera produse si servicii complementare"", spune Luiza Moraru, managerul Departamentului de Retail al Eurisko, consultantul exclusiv pentru acest proiect. Diferenta fundamentala este ca aici toate constructiile sunt inchiriate pentru perioade lungi, neexistand posibilitatea achizitionarii lor. GREENWICH MERIDIAN TOWER Asezat pe malul Tamisei, pe axa meridianului zero, Greenwich Meridian Tower va fi cel mai inalt si cel mai sofisticat turn din lume, cu o inaltime de cca 1.600 m si o suprafata de 2 milioane de mp ce va fi distribuita in urmatoarele directii: birouri, locuinte si gradini suspendate, propria statie de politie, pompieri, un spital cu 75 de paturi, policlinica, patru crese si doua scoli. Proiectat de arhitectul roman Catalin Dragomir, turnul a carui constructie va incepe in viitorul apropiat, se preconizeaza ca va fi terminat in anul 2012, anul in care Londra va gazdui Jocurile Olimpice. Autonomie energetica
GMT va fi prima constructie de o astfel de magnitudine, care va fi integral autonoma din punct de vedere energetic, consumand exclusiv energia pe care o produce prin: sisteme solare cu celule fotosensibile, fiecare astfel de celula eliberand energia a doua becuri de 50W; vopseaua fotovoltaica folosita, care este capabila sa retina energia solara ce ulterior poate fi transformata; transformarea energiei kinetice dezvoltate in urma miscarilor turnului in energie electrica echivalenta cu cea a unui oras de 50 de mii de locuitori. DESIGN LEADER LA PALATUL MOGOSOAIA Miercuri, 7 iunie, in cadrul distins al Palatului Mogosoaia, s-a desfasurat evenimentul Design Leader, o actiune inscrisa in seria de manifestari pe care Compania Class, parte a Grupului Mobexpert, le organizeaza an de an. Concomitent cu prezentarea propriei colectii, organizatorul Class a transmis ultimele tendinte in designul de mobilier. De comunicarea ultimelor noutati din domeniu s-au ocupat pe langa Camelia Sucu, manager general la Class, si nume de referinta, designeri si arhitecti din Italia, Anglia si Romania. O atitudine demna de apreciat este aceea pe care Compania Class a luat-o vizavi de tinerii designeri romani si de designul romanesc in general, aceea ca printr-un program special acestia sa fie sustinuti si incurajati. In acest sens, colectia Class cuprinde, alaturi de produsele furnizate de mari designeri, si cateva inedite creatii romanesti.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.