Salvatorii cailor - Englishmen in Paingeni

FOTOREPORTAJ de KARINA KNAPEK - Click pe imagine
Gyuri privi pe ferestruica oblica a odaii de deasupra grajdului si vazu oameni si cai,cai si oameni perindandu-se spre centrul comunei. Auzi si forfota care razbatea pana la el in batatura si atunci decise sa mearga in sat sa vada ce se intampla. ""O fi de bine sau de rau?"" Curiozitatea il mana catre centru, la caminul cultural. Zeci de cai si stapanii lor. Zgomot de potcoave batute si galceava multa. Imparte in stanga si-n dreapta ""Jo napot kivanok"" si ""Ziua buna"", dar, cand un barbat inalt ii raspunse ""Hallo"", Gyuri amuti o secunda si-l privi lung. Il masura din cap pana-n picioare, apoi arunca tigara pe care o tinea in coltul gurii, storcosind-o cu piciorul pe caldaram. ""Apai, ce se-ntampla icea, mah, Gheorghe?"", isi intreaba vecinul, care tinea de capastru un armasar negru. ""Targ de cai"", ii raspunde Gheorghe pus pe sotii. ""Serios?"" ""No, or venit inglejii sa ne potcoveasca caii, mai Istvane. Ii gratis"", ii raspunse Gheorghe dupa ce isi indeparta cateva firisoare de praf din ochi si-si mangaie calul. ""Pai, stiu ei sa potcoveasca?"" ""Stiu, stiu. Oricum mai bine decat al din sat vecin. Nu e problema"", rase Gheorghe pe sub mustata. Istvan privi in jur la caii satenilor, inghiti o data in sec si hotari: ""Apai, ma duc sa-mi aduc si io iapa, ca nu-i potcovita de sase luni"", si o zbughi cu pasi repezi spre casa. ""INGLEJII"" SI UCENICII. ""No! This is not good!"", striga Barry cu sortul incins la brau ce-i gazduieste toate accesoriile pentru potcovit. Trei firicele de sudoare i se preling pe frunte pe langa ochi si le indeparteaza cu maneca. Ia copita unui cal din mana unui invatacel si incepe sa scobeasca. ""You have toa€¦ Cristi!"", isi da seama ca nu se poate face inteles, strigandu-l pe tanarul medic veterinar muresean care mai tine loc si de translator cateodata. ""Zice ca trebuie sa o tiia€¦"" Dar invatacelul, care nu este de-al locului, e venit din Bistrita, il intrerupe in timp ce-si sterge sudoarea de pe frunte. ""Stiu ce zice..."" Ofteaza si continua sub privirile atente ale lui Barry. Ia copita calului intre picioare si incepe din nou sa i-o pileasca. Trebuie sa lucreze singur la copita calului, fara alt ajutor. Doru sta cuminte. Se lasa mangaiat si potcovit in voie. Se mai plictiseste el cateodata si-si trage copita inapoi. Stapanul lui, fericit ca al sau cal va fi primul potcovit, era in drum spre moara cand a aflat ca au venit ""inglejii"". Ca sa potcoveasca. Gratis. ""Mare noroc o venit peste noi azi"", spune stapanul lui Doru. Nu l-a mai potcovit de cateva luni bune. Si atunci a fost asa, de mantuiala, caci fiecare face cum poate, dupa posibilitati. Ba la un asa-zis potcovar la cativa kilometri, ba prin gospodarie, fiecare dupa cum a vazut la bunici sau la vecini. Una din vechile potcoave ale lui Doru este o adevarata inventie, pe care britanicii au hotarat mai in gluma, mai in serios ca o vor duce la muzeu. Doua bucati de cauciuc umpleau spatiile goale din potcoava cu dinti. Proprietarul nu stie de ce este asa, dar nici nu a banuit ca armasarul sau a fost in pericol sa-si luxeze tendoanele la fiecare pas, in cazul in care se dezechilibra din cauza ingenioasei improvizatii. ""Ce cuminte sta calul!"", se minuneaza stapanul lui Doru, in timp ce acesta se lasa curatat, pilit si potcovit. Calul nu mai este nervos atat timp cat are un echilibru suficient de bun pe trei picioare, echilibru obtinut doar daca potcovarul lucreaza singur in pozitia corecta, cat mai aproape de trupul calului. Stapanul lui Doru nu conteneste sa se minuneze de ce noroc a dat peste el chiar de dimineata. Si nimic nu se compara cu zambetul acestuia o ora mai tarziu, cand calul sau are ""ghetute"" noi. CURS. In Caminul Cultural s-a improvizat atelier de selarie

---

Despre autor: