DOSAR. Deputata a depus, in acest sens, memorii la ambele institutii conduse de Monica Macovei si, respectiv, de Ilie Botos. ""Radu Berceanu nu si-a trecut in declaratie decat o firma - SC AVI, or, eu am demonstrat prin dosarul depus ca el are mai multe firme in care are calitatea nu numai de asociat si actionar, dar si de administrator"", a declarat ieri Lia Olguta Vasilescu, iesind de la Parchet. Deputata a mai aratat ca, din acest motiv, Berceanu nu ar fi compatibil cu functia de senator. Ea a precizat ca va depune la Biroul Permanent al Senatului o adresa prin care va ruga sa se constate incompatibilitatea lui Radu Berceanu cu functia de senator al Romaniei. ""Sesizarea depusa la Parchet de deputata va fi data in lucru"", ne-a declarat ieri purtatorul de cuvant al Ministerului Public, procurorul Simona Frolu. Contactat telefonic, Radu Berceanu a negat acuzatiile: ""Nu am uitat sa scriu nimic in declaratia de avere si nici in cea de interese. Nu am calitatea de administrator nicaieri, la nici o firma. Nu am nimic impotriva sa ma controleze acea comisie la avere, ba chiar sunt bucuros!"". (Violeta Fotache)
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
Antreprenoriatul românesc, la ani lumină de dezvoltare: peste 90 % dintre...
Sursa: wall-street.ro