Pana la adoptarea unui regulament mai strict, care sa limiteze iesirile necontrolate ale europarlamentarilor, singurii abilitati sa faca ordine in salile de sedinta sunt usierii. De la sosirea eurofobilor britanici si a numerosilor alesi euros

Pana la adoptarea
unui regulament mai strict, care sa
limiteze iesirile necontrolate ale europarlamentarilor, singurii abilitati sa faca ordine in salile de sedinta sunt usierii.

De la sosirea eurofobilor britanici si a numerosilor alesi eurosceptici provenind din noi state membre ale Uniunii Europene, injuraturile, insultele, protestele de tot felul si provocarile s-au inmultit in plenul, dar si pe culoarele Parlamentului European. Pentru ca astfel de manifestari nu fac casa buna cu statutul unui eurodeputat, un nou regulament intern e pe cale sa intre in vigoare pentru a-i penaliza pe ""huligani"".
Pedepsele ii vor atinge acolo unde-i doare mai tare, la portofel. In prezent, regulamentul prevede doar expulzarea pentru cinci zile a scandalagiilor. In viitor, se va recurge inclusiv la retragerea dintr-o functie electiva ocupata in cadrul Parlamentului, trecand prin suspendarea temporara intre doua si zece zile sau pierderea ""indemnizatiilor de sejur"" pentru o perioada de la doua la zece zile.
Pana la adoptarea noului regulament, singura ""arma"" impotriva europarlamentarilor pusi pe scandal sunt asa-numitii usieri.
MEREU OCUPATI. In fiecare zi, personalul de usieri, care se sporeste pe masura ce UE se extinde, se ocupa de trasmiterea scrisorilor si actelor oficiale si de organizarea si supravegherea intalnirilor grupurilor politice sau comitetelor parlamentare.
Ei tin cont daca un europarlamentar are accesul restrictionat la anumite sedinte sau nu.
In plus, usierii sunt cei mai buni ghizi ai Parlamentului European si o buna cale de comunicare intre grupurile politice.
De altfel, daca situatia scapa de sub control, ei pot sa-i mustre pe europarlamentari si chiar ii pot conduce frumos spre iesirea din hemiciclu. Aceste situatii sunt totusi foarte rare. ""O singura data, in intreaga mea cariera, am fost nevoiti sa dam afara un oficial european si asta s-a intamplat acum multi ani. De obicei ne intelegem toti foarte bine"", a explicat Michel Rousseau, actualul sef al usierilor.

MODEL FRANCEZ


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.