Logica lui "carevasazica iaste" si modelele culturale

Cand, cu cateva saptamani in urma, i-am cerut lui Mihnea Rudoiu un text despre romanul sau de debut, "A toi, cuando tu non estas" (Editura Humanitas, 2005), el mi-a scris, intr-un fel de post-scriptum acid: "Ar fi pacat sa-l cititi pe Rudoiu cand exista Salinger". "De altfel, nu-i pot intelege pe acei oameni care prefera sa citeasca un roman scris de un individ necunoscut in locul acelor carti care sunt repere in literatura. Macar 100 de asemenea carti sa citeasca inainte sa se arunce asupra lui Rudoiu", a detaliat el mai tarziu.
Mihnea Rudoiu s-a hotarat sa debuteze, la 27 de ani, ca un clasic cu barba stufoasa din secolul al-XIX-lea. Tinerii de varsta lui scriu manuale teribiliste de utilizare a ciupercilor halucinogene? Bien: Rudoiu se apuca de un manuscris care concureaza, ca proportii, "Razboi si pace". Aceiasi tinerei imberbi sarbatoresc la bodega cele 50 de exemplare din ultimul poem scos la imprimanta personala? Treaba lor, pentru ca autorul nostru ataca una din cele mai sobre edituri din tara. Dar conformismul pasnic si orientarea grabita spre fotoliul anost al confirmarii in mainstream e numai o impresie de coperta. In realitate, cartea este un intreg camp de bataie intre tehnici si modele literare foarte diferite, intre discursuri manieristo-narcisiace si explozii de lame si taisuri verbale ale generatiei iubitoare de ciuperci, intre tendinta de a epata intruna prin referinte culte si prin citate intr-o sumedenie de limbi si nevoia de a fi viu, la intensitatea rock-ului hard, a argoului crud si a alcoolului abundent.
Personajul cartii, caruia amicii ii spun intr-o multime de feluri, fara a se hotari asupra vreunuia, se defineste, de la bun inceput, drept un mare infumurat: "Sunt extrem de vanitos si peste masura de infumurat. Va veti convinge! (...). Nobletea mea, gloria mea consta exclusiv in infumurare". Este, evident, vorba de o vanitate culturala, vizibila in bombardamentul permanent cu referinte: carti si personaje celebre, actori si filme de epoca, tratate de istorie si de stiinte politice, maxime si citate in franceza, engleza, italiana sau latina fierb toate, la foc epic foarte scazut, in ciorba intertextuala a romanului. La fiecare pas te trezesti cu cate un mujic care citeaza din Keats, Salinger sau Sade sau care tranteste un sententios "Incende quod adorasti, Clovisusus, et adora quod incendisti". Unul dintre personajele-cheie ale cartii, prieten bun cu naratorul fara nume, este numit Herodotus - de altfel, toti amicii si inamicii poarta nume care incep cu "h", dar care de obicei sunt siruri de litere tastate la intamplare. Herodotus functioneaza asemeni unei masinarii electronice defecte care scuipa, in orice situatie, nume celebre dintr-o imensa dar inutila baza de date. Logica sa asociativa opereaza in felul urmator: "Perechea metamorfoza-Ovidiu se intrepatrunde in creierul meu cu aceeasi putere care in mintea multora scoate din lancezeala asociatia Carmen-Bizet". Logica lui "carevasazica iaste" contamineaza intregul roman: toate numele sonore si citatele pompoase sunt simple amintiri de lectura (a cartilor, a lumii) golite de sens, agatate in joaca de asperitatile realului halucinant prin care antieroul se preumbla.
Iar memoria obeza a personajului, pornita sa inmagazineze intruna, la impulsurile unei inteligente lenese si putin snoabe, este chiar romanul, care ia proportii tot mai mari. Actiunea se dilueaza pe masura ce anamnezele delirante, istorisirile paralele si parantezele labririntice se aduna, straturi peste straturi. La fel ca in "Ulisele" lui Joyce, totul se petrece, cu iuteala derivei continentale, intr-o singura zi. Pe alocuri, tanarul prozator viseaza probabil sa depaseasca stadiul "Ulise" si sa ajunga la "Finnegans Wake", producand un text perfect opac, care sa puna pe jar lumea literara. Din fericire, nu reuseste: daca obezitatea si pretiozitatea fortata sunt maladii ale scriiturii sale, aceasta ramane lizibila si transparenta pana la sfarsit. Unul din meritele lui Mihnea Rudoiu este si acela ca, spre deosebire de colegii sai de generatie, care-si copiaza in prima fraza datele de buletin, el incearca sa deghizeze experientele biografice printr-o lume inventata. Chiar daca Proistarfan seamana de la o posta cu un campus studentesc, iar locuitorii sai care traiesc in bordeie, "londronienii", sunt fara doar si poate studentii, efortul merita retinut. Fauna excentrica din oraselul fara nume, conversatiile intepatoare si foarte amuzante, derapajele suprarealiste ale intamplarilor completeaza aerul de poveste, care se asaza peste detaliile, altfel banale, ale realitatii pe care o cunoastem cu totii.
Ca sa inchei acum raspunsul meu la e-mailul pomenit mai sus, l-am citit pe Rudoiu si cred ca nu a fost deloc pacat. Din contra, cei care vor avea rabdarea sa se caute iesirea din labirintul de peste 400 de pagini vor pasi afara nu neaparat mai luminati sau mai impliniti in viata, dar cu siguranta mai optimisti fata soarta neagra a literaturii. Buzunarele lor vor fi pline de madlene si de cofeturi literare facute dupa retete care, in proza ultimilor ani, se alterasera cu desavarsire.

---

Despre autor: