Inca e nevoie de lamurirea Revolutiei din decembrie '89

In randurile ce urmeaza va prezentam un interviu cu un jurnalist francez care a investigat in repetate randuri cele intamplate in Romania in decembrie 1989. Dominique Bromberger este editorialist si analist de politica externa la France Inter, iar in 1989 era grand reporteur la TF1. Este unul dintre primii jurnalisti straini care au ajuns la Bucuresti, si unul dintre cei care au facut mai multe anchete succesive asupra dedesubturilor Revolutiei.
Cum ati perceput Revolutia Romana in primul moment?
Cand Revolutia s-a declansat eram in Germania de est cu presedintele Mitterand, care efectua o vizita oficiala in aceasta tara care urma sa dispara destul de repede apoi. Nu era prea interesant si aveam in plus sentimentul ca presedintele Mitterand era complet pe de laturi, pentru ca el credea ca RDG putea supravietui, si am vazut apoi imagini la televizor, care erau stupefiante. A fost ca o minune pentru ca, in fond, chiar cei care nu cunosteau bine tara stiau cat de profunda era tirania care domnea; vazand astfel aceasta ridicare populara, toti acesti oameni care luptau in strada - noi am avut chiar un jurnalist francez care si-a pierdut viata - era ca o mare bucurie. Ne spuneam ca dupa caderea Berlinului, era cel mai dur dintre regimurile din est care era pe cale sa se prabuseasca. Apoi, imediat ce m-am intors la Paris, am plecat imediat in Romania, dar cand am ajuns era deja putin diferit, pentru ca exista inca multa bucurie, multa satisfactie in randul populatiei, dar, in acelasi timp, o oarecare incertitudine. Guvernul provizoriu se constituise deja, am asistat la demonstratii in fata MAE care in epoca era sediul FSN, Comitetul Salvarii Nationale era refugiat in interior si simteam deja ca era o diferenta fata de zilele magnifice ale Revolutiei.
Cum priviti azi, dupa 16 ani, evenimentele pe care le-ati trait in direct ?
Istoria nu a fost complet clarificata, dar eu am facut doua anchete in tara dvs si impresia mea este ca a existat o adevarata revolta populara, dar ca, in acelasi timp, forte care au facut parte din regim - sau faceau inca - s-au servit de aceasta revolta pentru a o recupera. E clar de exemplu ca de partea sovietica - in epoca, la putere era inca Gorbaciov, care nu-l iubea pe Ceausescu - s-a facut multa galagie in jurul evenimentelor de la Bucuresti si Timisoara. Ideea in acest caz era de a recupera revolta, ceea ce ulterior s-a si produs intr-o oarecare masura cu presedintele Iliescu, cu cel care era in epoca cel mai puternic, generalul Stanculescu, care a jucat pe doua planuri. Prin urmare, multa vreme in Franta a existat sentimentul de deceptie. Am crezut in ceva magnific, si am crezut apoi ca era in intregime manipulat. A existat multa confuzie. Acum lucrurile au aerul de a se schimba, in orice caz asa sper, dar asteptam inca sa vedem.
De ce Franta, francezii, ne-au judecat atat de dur - nu doar o anumita clasa politica, ci pe toti romanii in general?
De ce Franta a judecat mai sever decat altii? Nu, n-as spune ca pe toti romanii, dar poate pentru ca, in acelasi timp, descopeream cu incantare ca in Romania majoritatea oamenilor vorbesc franceza, si deci ne simteam foarte aproape de ei. Apoi, cand am descoperit ca a existat in acelasi timp o manipulare - nu vreau sa spun ca Revolutia a fost manipulata, dar au existat si manipulari - am fost, poate, mai dezamagiti decat altii.
Privind din exterior, de ce romanii au atatea dificultati sa isi asume aceasta revolutie, sa decida, in sfarsit, daca a fost revolutie sau lovitura de stat?
Cred ca din aceleasi motive. Multi dintre voi ati trait asta ca pe un fapt foarte curajos, multi s-au lansat in aceasta aventura cu mult entuziasm, unii si-au pierdut viata, si apoi si-au pus intrebari. Cand au vazut ca exista persoane care au apartinut fostului regim si care erau inca la putere, poate ca oamenii au avut acelasi sentiment pe care noi l-am avut in Franta, adica stim ca s-au petrecut lucruri care au avut o inspiratie populara, stim ca au existat, de asemenea, manipulari politice inspirate in special de Uniunea Sovietica si nimeni nu se mai regaseste in aceasta realitate. Noi, ca francezi, intelegem chiar mai putin decat voi, romanii. Cred ca este, de asemenea, deceptia anilor care au urmat. Am vazut in anii care au urmat oameni care erau autentic democrati indepartati progresiv de catre cei care au manipulat, care erau intr-un anumit fel agenti ai URSS.
Dar cand v-ati aflat in Romania, in 89, ati avut sentimentul ca oamenii care se aflau in strada sunt sinceri sau v-ati gandit deja ca exista o manipulare?
Nu, in acel moment, nu m-am gandit deloc la o manipulare, nici eu si nici ansamblul presei franceze. Pe moment eram incantati, fericiti de ceea ce vedeam. Am crezut in sinceritatea lor, si continuam sa credem - si eu, dar si ceilalti jurnalisti francezi - in sinceritatea masei de oameni care au manifestat, care au facut revolutia. Indoielile au aparut ulterior, cand un numar restrans de persoane au reusit sa recupereze puterea, intr-un spirit care nu era cel al revolutiei.
Dupa parerea dvs, cat timp ne mai trebuie pentru a reusi sa facem pace cu istoria noastra si sa acceptam revolutia asa cum a fost ea?
Nu stiu daca este o chestiune de timp sau una de generatie; nu stiu daca n-ar fi de dorit sa existe, asa cum s-a intamplat in alte tari care au cunoscut dictatura, un soi - nu de tribunal, poate cuvantul tribunal este prea puternic - ci o comisie de ancheta care sa examineze cu dovezile pe masa toate elementele si sa poata, pe o baza consensuala, sa spuna : iata, asa s-au petrecut lucrurile. Am examinat toate probele, iata ce s-a intamplat ! Iata de ce cutare a facut cutare lucru. Pentru moment, insa, fiecare gandeste in felul sau. Daca nu exista un veritabil examen de constiinta generalizat, e imposibil sa uitam ce s-a intamplat, sa uitam manipularile. Trebuie sa existe un veritabil efort national, organizat, cu oameni ireprosabili, care sa examineze toate arhivele si care sa produca un raport publicat cu toate elementele sale si care sa spuna : iata, asa s-a intamplat!

---

Despre autor: