Aplicatiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi si transportul in comun constituie, impreuna, solutii care pot duce la reducerea aglomeratiei, a poluarii si pot rezolva problema parcarilor din Bucuresti, afirma oficialii Uber Romania, subliniind ca doresc sa discute despre viitorul industriei de transport impreuna cu reprezentantii municipalitatii, dar si cu alti actori din industrie, pentru "a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori si pentru oras".

Pozitia oficialilor Uber Romania vine dupa comunicatul Primariei Capitalei, prin care se anunta ca primarul general Gabriela Firea va promova in urmatoarea sedinta a Consiliului General un proiect de hotarare ce va stabili norme si reguli "clare" pentru toti taximetristii din Bucuresti, urmand ca prin noul regulament sa fie interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile legislatiei in domeniu.

"Aplicatiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi si transportul in comun constituie, impreuna, solutii care pot duce la reducerea aglomeratiei, a poluarii si pot rezolva problema parcarilor din Bucuresti. Peste 350.000 de bucuresteni se bazeaza pe Uber pentru drumurile zilnice si mii de soferi parteneri fac un venit in plus, prin intermediul aplicatiei si contribuie la bugetul public. Ne dorim sa discutam despre viitorul industriei de transport impreuna cu municipalitatea si cu alti actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori si pentru oras. Credem ca dialogul este cea mai buna cale pentru a oferi bucurestenilor cele mai bune servicii de transport",
este pozitia transmisa de oficialii Uber Romania.

Uber - este fiscalizat si transparent

Potrivit unui comunicat al Uber Romania, acest serviciu - Uber - este fiscalizat si transparent, in conditiile in care toate cursele vin cu o factura fiscala.

Anul trecut, 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constand in TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit si contributii salariale.

Potrivit sursei citate, serviciile ca Uber sunt diferite de cele de taxi, intrucat un partener Uber nu poate lua pasageri de pe strada, la fel cum un pasager nu poate folosi serviciul in afara aplicatiei.

Uber Romania atrage atentia asupra faptului ca serviciile Uber au fost definite si reglementate diferit de taxi in multe alte tari, precum SUA, Marea Britanie, Franta, Portugalia sau Estonia.

In Bucuresti, peste 15% dintre utilizatorii Uber sunt turisti, iar unul din patru utilizatori isi foloseste masina mai putin de cand exista servicii ca Uber, conform IMAS.

Uber este prezent in 21 dintre tarile membre UE

La nivel mondial este in peste 650 de orase din peste 75 de tari, scrie Agerpres.
Citeste si:
Patru valori care pot defini companiile viitorului
Patru valori care pot defini...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, va promova in urmatoarea sedinta a Consiliului General un proiect de hotarare ce va stabili norme si reguli "clare" pentru toti taximetristii din Capitala, urmand ca prin noul regulament sa fie interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile legislatiei in domeniu, a informat luni un comunicat de presa al PMB remis AGERPRES.

"Prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se incadreaza in prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, precum si in cele ale HCGMB 78/2008 si ale Codului Fiscal. Toti cei care practica activitatea de taxi in Capitala vor fi obligati sa respecte acest regulament. Ii anunt pe toti cei care practica taximetria ca ne vom asigura, prin departamentele de resort, ca acest regulament va fi respectat in integralitate", a declarat Firea, dupa o intalnire cu reprezentantii Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR).

Citeste si:
Jucătorii echipei de fotbal AC Milan au primit mașini BMW. X6 a...
Jucătorii echipei de fotbal...

Potrivit sursei citate, reprezentantii COTAR i-au prezentat primarului general o serie de revendicari ale asociatiilor taximetristilor licentiati, care reclama, printre altele, "concurenta neloiala practicata prin sistemele de aplicatii online ce ofera servicii ilegale de taximetrie".

Edilul-sef a garantat ca vor fi luate toate masurile legale, astfel incat legislatia de specialitate in vigoare sa fie respectata de toti cei care practica activitatea de taximetrie in Capitala, arata PMB.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.