Social 25 August 2016 08:00
Politistii de frontiera si ofiteri ai DGA din Timisoara fac opt perchezitii, joi dimineata, la tot atatea adrese din Arad, intr-un dosar de trafic de migranti in care sunt implicati politisti de frontiera.

Gruparea care se ocupa cu traficul de migranti era condusa de o femeie, iar din filiera mai faceau parte un ofiter al Politiei de Frontiera din Arad si un fost subofiter de la Politia de Frontiera care in trecut a lucrat la o Sectie de Politie din Arad, potrivit unor surse din randul anchetatorilor,

Sursele citate au mai aratat ca gruparea a dus o multime de transfugi peste granita, majoritatea afro-asiatici, racolati din Centrele de Tranzit din Timisoara si Bucuresti.

Mai intai migrantii erau transportati la Arad unde erau cazati o zi sau doua intr-o casa din oras, apoi erau trecuti peste granita spre vestul Europei.

Anchetatorii au identificat cel putin trei grupuri care au fost ajutate sa treaca astfel fraudulos granita.

Pentru aceste servicii, migrantii plateau, doar pentru transport, sume cuprinse intre 700 si 2.000 de euro de persoana.

Sursele citate au mai precizat ca un cetatean din Palestina facea parte din grupare si avea misiunea de a organiza plecarile. Barbatul este acum dat disparut si cautat de catre politisti.

Totodata, politistii de frontiera care faceau parte din aceasta grupare asistau la imbarcarea migrantilor, apoi supravegheau traseul pentru a se asigura ca grupul ajunge cu bine peste granita.

In urma celor opt perchezitii care au loc joi dimineata in Arad, in acest dosar, opt persoane vor fi duse la audieri la sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Timisoara.

Suspectii vor fi cercetati pentru constituire de grup infractional organizat si trafic de migranti, transmite News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.