Fratii Becali, Cristian Borcea si judecatoarea Geanina Terceanu au fost trimisi in judecata pentru dare si luare de mita.

Geanina Terceanu este acuzata de luare de mita, fratii Becali si Cristian Borcea sunt acuzati de dare de mita, iar George-Antonie Iorgovan si Petre Daniel Costel sunt acuzati de marturie mincinoasa. Potrivit procurorilor DNA, in 24 februarie 2009, judecatorului Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucuresti, i-a fost repartizat spre judecare dosarul transferurilor de fotbalisti, cauza in care Ioan Becali, Victor Becali si Cristian Borcea, alaturi de alti cinci oameni de fotbal, fusesera trimisi in judecata pentru inselaciune si evaziune fiscala, potrivit MEDIAFAX.

In 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a dispus achitarea tuturor celor opt inculpatii trimisi in judecata in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste zece milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal. Judecatorul a dispus achitare pentru toate infractiunile retinute in sarcina celor opt oameni de fotbal, pe motiv ca "fapta nu exista".

In urma investigatiilor, procurorii DNA au stabilit ca, pentru a pronunta aceasta solutie de achitare, Geanina Terceanu a primit de la Ioan Becali, Victor Becali si Cristian Borcea, in mai multe transe, suma totala de 195.000 de euro, incepand din aprilie 2009 si pana in mai 2012. Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost data lui Terceanu de catre Ioan Becali Ioan si Victor Becali, iar suma de 10.000 de euro a fost data lui Terceanu de catre Cristian Borcea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.