60 de migranti din Afganistan, Irak, Somalia, Maroc si Pakistan au fost prinsi de politistii din Timis cand intrau ilegal in Romania din Serbia, pe jos, ei fiind dusi la audieri.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, sambata, de Politia de Frontiera, politistii de frontiera au prins, in noaptea de vineri spre sambata, 60 de migranti care intentionau sa intre ilegal in Romania, pe jos, in apropierea punctului de frontiera de la Lunga, judetul Timis, in zona localitatii Comlosu Mare.

”In jurul orei 01.45, politistii de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera Lunga au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe camp, dinspre frontiera spre interiorul tarii. Imediat, mai multe patrule de interventie si supraveghere a frontierei au intervenit, grupul fiind interceptat in apropierea frontierei pe directia localitatii Comlosu Mic”, se arata in comunicat.

Migrantii au fost preluati si transportati la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Jimbolia, pentru efectuarea procedurilor legale de amprentare. Cei 60 de migranti, toti barbati, cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani, sunt din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia si Maroc. In acest caz au fost contactate autoritatile de frontiera sarbe in vederea preluarii celor 60 de migranti. Dispozitivul de supraveghere a frontierei a fost intarit, conform planului comun de actiune pe linia prevenirii si combaterii migratiei ilegale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.