Duminica, pe platoul din incinta Academiei Fortelor Terestre din Sibiu au fost pregatite opt mese imbracate in panza neagra, pe care sa fie asezate sicriele, transmite MEDIAFAX.
Tot pe platou sunt circa 200 de militari, fanfara militara si rude si apropiati ai celor decedati, la ceremonial asistand colegi ai militarilor si comandantul unitatii de la Baza Aeriana 71 Campia Turzii. La ceremonie, sunt prezenti si ministrul Apararii, Mircea Dusa, si presedintele ales, Klaus Iohannis, alaturi de oficialitati locale.
Klaus Iohannis a ajuns in jurul orei 14.00, tinand in mana o candela pe care a asezat-o intr-un loc special amenajat, unde si celelalte oficialitati au depus candele. Ulterior, a sosit cortegiul funerar, cu trupurile neinsufletite ale militarilor. Acestea au fost aduse cu doua camioane militare, fiind ulterior coborate din masini de catre militari, in sunetul fanfarei, purtate pe brate si asezate apoi pe mesele imbracate in panza neagra, de pe platoul din incinta Academiei Fortelor Terestre.
Reprezentantii MApN au anuntat ca va exista doar un ceremonial religios, slujba fiind oficiata de un sobor de preoti condus de Andrei Fagarasanu, episcopul vicar al Sibiului. Trei dintre sicrie vor fi duse cu camioane militare catre judetele Arges, Alba si Olt, iar restul vor fi transportate pana la Aeroportul Sibiu, de unde vor fi duse cu un avion militar C130 catre Cluj.
Elicopterul militar care s-a prabusit vineri, in jurul orei 10.50, intr-o zona impadurita, in apropiere de Stejaris, aflata intre localitatile Laslea, Malancrav si Iacobeni din judetul Sibiu, apartinea Bazei Aeriene 71 Campia Turzii. Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravietuitori au fost preluati de un elicopter SMURD si dusi initial la UPU a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures, de unde au fost transferati la Spitalul de Arsi din Bucuresti.
Pensiile speciale, tranșate de Banca Mondială. Polițiștii și...
Trupurile militarilor morti in accidentul aviatic au fost duse, vineri seara, la Laboratorul de Medicina Legala (LML) Sibiu, pentru a fi facute autopsiile. Ancheta in cazul accidentului a fost preluata de Parchetul Militar Cluj.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro
-
Violeta Bănică, adevărul despre iubitul mamei sale. Cum se înțelege...
Sursa: kudika.ro