Tribunalul Bucuresti a respins cererea avocatilor lui Nelu Iordache de punere a acestuia in arest la domiciliu. Aceasta este acuzat de deturnari de fonduri europene pentru primul tronson din autostrada Nadlac-Arad si ramane in arest.

Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva, putand fi contestata la Curtea de Apel.

Avocatii lui Nelu Iordache au cerut, luni, la Tribunalul Bucuresti, ca omul de afaceri sa fie arestat la domiciliu, dupa ce a fost incarcerat aproximativ un an si trei luni, procurorul DNA catalogand masura ceruta drept una "iluzorie".

"Masura arestului la domiciliu este o masura dura. Nu am inteles sa apelam la masura controlului judiciar din respect fata de masurile pe care instanta le-a luat de-a lungul procesului. (...) Trebuie sa apreciem asupra acestei masuri si vizavi de comportamentul lui Nelu Iordache fata de instanta. N-am facut cereri care sa duca la tergiversarea solutionarii dosarului, la solicitarea lui Nelu Iordache, care a insistat sa acceleram demersurile, astfel incat cauza sa fie solutionata cat mai repede", a spus avocatul Alexandru Chiciu, in fata judecatorului de la Tribunalul Bucuresti.

Afirmatiile avocatului au fost contrazise de procurorul Directiei Nationale Anticoruptie, care a subliniat ca atitudinea procesuala a lui Nelu Iordache reprezinta un risc pentru buna desfasurare a judecatii. Reprezentantul Ministerului Public a cerut, in acest sens, respingererea cererii de inlocuire a masurii preventive.

"Nu ma supar personal cand domnul Iordache ma trimite sa citesc legislatia sau ma acuza ca am facut o intelegere cu un anumit martor. Dar ma supar cand aduce insulte unui organ judiciar in fata Tribunalului Bucuresti. Aceasta masura iluzorie a arestului la domiciliu nu ofera garantii. Este doar o gaselnita, iar perioada pe care o va petrece in arest la domiciliu ii va fi dedusa din pedeapsa. (...) In plus, toti partenerii cu care a intrat in contact au fost inselati de Iordache Nelu, au fost indusi in eroare", a spus procurorul DNA, citat de MEDIAFAX.

In ultimul cuvant pe care l-a avut in fata instantei, omul de afaceri a vrut sa precizeze ca "politica trebuie sa fie politica, iar instanta trebuie sa fie independenta".

Citeste si:
Stenograme în dosarul de la DNA al familiei Pițurcă. Fostul...
Stenograme în dosarul de la...

Urmatorul termen in dosar va avea loc in 24 martie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.