Judecatorul Adrian Neacsu, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, in prezent suspendat, a fost trimis in judecata, fiind acuzat ca a incasat nejustificat de la CSM salariu si diurna in valoare de aproape 67.000 de lei, pentru 48 de zile in care a lipsit nemotivat de la serviciu.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata pe Adrian-Toni Neacsu, judecator la Tribunalul Vrancea, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, in prezent suspendat, pentru participatie improprie la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, participatie improprie la uz de fals si fals in inscrisuri sub semnatura privata, toate in forma continuata.

Potrivit MEDIAFAX, in acelasi dosar va fi judecat si Angel Gabriel Rosca, fost sofer la CSM, pentru participatie improprie la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals si fals in inscrisuri sub semnatura privata, toate in forma continuata, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Dosarul va fi judecat de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorii arata, in rechizitoriul trimis instantei, ca in cursul lunilor iulie, septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie 2012, Adrian Neacsu a incasat nejustificat de la Consiliul Superior al Magistraturii 66.942 de lei, reprezentand venituri din salarii si asociate, din care 13.136,12 lei diurna de detasare, pentru 48 de zile in care a absentat nemotivat de la serviciu.

"Magistratul a beneficiat de plata integrala a acestor drepturi de natura salariala si asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de inculpat (foi colective de prezenta si cereri pentru plata cheltuielilor de diurna de detasare)", noteaza procurorii in documentul citat.

Angel Gabriel Rosca este acuzat ca ar fi incasat nejustificat 7.668,09 lei, reprezentand drepturi de natura salariala si asociate (venitul brut si contributiile sociale datorate de angajator) pentru 55 de zile in care a absentat nemotivat de la serviciu.

Citeste si:
Handbal: CSM Slatina a bifat a doua victorie la Cupa Slatina
Handbal: CSM Slatina a bifat...

"In vederea obtinerii acestor bani, inculpatul Rosca Angel-Gabriel a falsificat mai multe documente justificative, respectiv 55 de file din condica de prezenta si 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare", au precizat procurorii.

De asemenea, prin depunerea, la compartimentele de specialitate, a foilor de parcurs false, Rosca ar fi creat CSM un prejudiciu de 5.985,18 lei, reprezentand contravaloarea combustibilului folosit in interesul sau si al lui Neacsu, au mai aratat procurorii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.