"Am ajuns la situatia in care sa imi exprim un punct de vedere care poate nu a convenit dupa ce domnul prim ministru a gasit o maniera incorecta, consider, si necolegiala de a ma admonesta public pentru o decizie care a fost luata de institutiile subordonate primariei", a declarat Firea la Antena 3.
"Ma asteptam daca avea ceva de comunicat si o opinie, este dreptul domniei sale la opinii, colegial sa imi dea un telefon sau sa imi solicite o intalnire. Consider ca PSD are raspundere in fata tuturor romanilor, trebuie sa aplice programul de guvernare, iar acest razboi care se creeaza PSD contra PSD nu ne ajuta pe noi deloc, ci dimpotriva le da munitie adversarilor nostri. Sper ca din acest moment domnul prim-ministru sa inteleaga faptul ca o maniera colegiala si corecta de comunicare cu noi, colegii sai, inca colegii sai, trebuie fie una directa, nu cu apropouri, insinuari si ironii prin presa. Este lucrul cel mai urat care se poate intampla intre colegi cel putin", a mai precizat Firea, citata de libertatea.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro
-
Violeta Bănică, adevărul despre iubitul mamei sale. Cum se înțelege...
Sursa: kudika.ro