Victor Ponta l-a felicitat pe presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan cu ocazia zilei de nastere, Ponta amintind celor care ar dori sa-i reproseze acest lucru ca premierul britanic Theresa May si cancelarul german Angela Merkel au vizitat deja Turcia in acest an, iar Trump s-ar putea intalni cu Erdogan ”pe cand domnul Iohannis va fi in Fagaras la drumetie”.

”Vreau sa transmit si public un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de nastere a presedintelui Recep Tayyip Erdogan! Imi asum cu stoicism injuraturile si acuzatiile care vor urma din partea celor «frumosi si liberi» - cei care simt ca noi putem sa dam lectii de democratie si «Stat de Drept» tuturor prin modelul Negulescu sau prin metoda Rarinca”, a scris Victor Ponta, duminica, pe Facebook.

Ponta precizeaza ca are trei motive pentru urarile publice adresate lui Erdogan. ”De multi ani sunt invidios ca roman pe toate tarile care au presedinti ce isi iubesc cu adevarat tara, se mandresc cu poporul lor si se bat cu oricine pentru oamenii care i-au ales in functie (adica imi doresc exact ce nu avem in tara noastra)!”, sustine fostul premier.

In al doilea rand, Romania nu ar fi in masura sa dea lectii Turciei din cauza abuzurilor unui sistem care nu are legitimitatea conferita de alegeri.

Apoi Ponta argumenteaza ca Erdogan este o figura importanta in cadrul relatiilor internationale. ”Asa «puri» cum suntem noi in 2017 deja la Ankara au fost in vizita oficiala cancelarul Merkel si premierul britanic Theresa May. Sunt gata sa fac si un pariu ca dl. Erdogan va avea vizita oficiala in SUA si se va vedea cu presedintele Trump pe cand dl. Iohannis va fi in Fagaras in drumetie”, a conchis Victor Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.