Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, s-a prezentat miercuri dimineata la DNA Ploiesti.

Potrivit unor surse judiciare, el are calitatea de suspect intr-un dosar, transmite corespondentul HotNews.ro la Ploiesti.

Zgonea a venit insotit de avocat, fara a face declaratii jurnalistilor aflati la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Ploiesti.

Calitatea in care a venit la intalnirea cu procurorii nu a fost facuta publica de DNA.

Valeriu Zgonea a devenit membru in Parlament in anul 2000, fiind deputat de Dolj, dar nu s-a remarcat pana in legislatura 2004-2008, cand a devenit vicelider al grupului PSD.

In 2010 a fost ales vicepresedinte al PSD, iar din septembrie 2012, presedinte al Camerei Deputatilor. Ulterior, si-a pierdut aceasta calitate si a fost exclus din PSD in aprilie 2016, in urma declaratiilor sale impotriva liderului PSD Liviu Dragnea, pe care l-a criticat pentru decizia de a ramane in functie dupa ce a fost condamnat la inchisoare cu suspendare in dosarul privind frauda electorala. Pe 13 iunie 2016 Valeriu Zgonea a fost revocat, prin vot, din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, la cererea grupului parlamentar PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.