”Daca vrem ca Romania sa creasca, daca vrem ca Romania sa se dezvolte, avem nevoie de o reforma profunda a statului. Avem nevoie de o reimprospatare profunda a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, le asumam. Avem nevoie de dezbateri profunde, de substanta, din care sa rezulte o lege fundamentala adaptata, care institutional sa reflecte lectiile si experientele democratice pe care le-am parcurs deja ca stat, iar ca substanta, sa reflecte consensul real al societatii asupra drepturilor si libertatilor de care dorim sa ne bucuram si pe care le meritam toti ca cetateni”, a declarat premierul Dacian Ciolos, potrivit News.ro.
Prim-ministrul a explicat ca, pentru a asigura parghiile constitutionale necesare aplicarii proiectului de tara, avem nevoie de o schimbare de metoda, o schimbare a modului in care sunt dezbatute temele publice.
”Faptul ca avem puncte de vedere diferite, pozitii diferite este, asa cum spuneam, un element absolut firesc al pluralismului democratic. Dar dezbaterea democratica nu este aceea in care prevaleaza punctul de vedere majoritar asupra celui minoritar, in care este punctul meu de vedere sau nimic. Dezbaterea democratica este aceea cand ne ascultam, nu doar auzim, unii pe ceilalti, in care se naste astfel un punct de vedere comun, un punct de vedere imbogatit cu perspectiva celuilalt. In 2018, Romania va celebra centenarul Marii Uniri. 100 de ani au insemnat cicluri dramatice, de la totalitarism catre democratie, de la razboaie si crize profunde la integrarea in NATO si Uniunea Europeana”, a aratat Ciolos.
Sedinta festiva a Curtii Constitutionale prilejuita de implinirea a 150 de ani de la adoptarea Constitutiei din 1866 si a 25 de ani de la adoptarea Constitutiei din 1991 a fost deschisa de discursul Patriarhului Daniel care si-a exprimat bucuria de a gazdui acest eveniment la Palatul Patriarhiei.
Reformă a sistemului de învățământ. Cinci schimbări majore anunțate...
”Statul si Biserica pot contribui, fiecare potrivit propriilor competente, la apararea demnitatii persoanei umane, promovarea libertatii si responsabilitatii omului, precum si la realizarea dreptatii si solidaritatii sociale in viata poporului roman”, a spus Patriarhul Daniel.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Shimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private: Virgil Ichim pleacă de la...
Sursa: wall-street.ro