''(2) In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin act de identitate se intelege cartea de identitate, precum si cartea de identitate provizorie si buletinul de identitate, aflat in termen de valabilitate, precum si pasaportul'', se arata in propunerea legislativa de modificare a OUG.
''Respectand drepturile fiecarui individ si doar in conditiile prevazute de lege, legitimarea de catre reprezentantii abilitati ai statului trebui sa poata fi realizata si in lipsa cartii de identitate. Conditionarea legitimarii de existenta sau prezenta exclusiva a cartii de identitate e nejustificata, avand in vedere ca statul roman elibereaza si alte documente de identificare, precum pasaportul'', arata initiatorii in expunerea de motive.
''Legitimarea si/sau identificarea cetatenilor, mai ales in actualul context european, in timpul fenomenului denumit criza migrantilor si pe fundalul unor amenintari din partea unor actori non-statali, poate fi esentiala sub aspectul sigurantei nationale'', mai spun parlamentarii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro