Calin Popescu Tariceanu a comentat ca singurul partid cu care si-a propus sa nu colaboreze este partidul lui Traian Basescu, precizand ca "sunt persoane in Romania cu care chiar nu doreste sa aiba de-a face", in timp ce despre Gabriel Oprea spune ca are un partid care respecta reguli democratice.

Copresedintele ALDE a declarat, duminica seara, la Digi 24, ca obiectivul formatiunii sale este sa participe la alegerile locale pe liste proprii si sa obtina un scor de doua cifre la scrutinul legislativ. El a mai spus ca vor exista intelegeri cu PSD doar punctual, la nivelul unor organizatii locale. "Acolo unde vor fi interese comune cu PSD, probabil ca acel lucru il vom face, dar aceste intelegeri locale nu vor face parte dintr-un document pentru ca lasam o mare libertate organizatiilor locale", a spus Tariceanu referitor la acordul pe care formatiunea sa ar fi urmat sa-l semneze cu social-democratii, dupa modelul protocolului PSD-UNPR.

Intrebat daca Gabriel Oprea i se pare un partener politic frecventabil, presedintele ALDE a raspuns ca "domnul Gabriel Oprea conduce un partid care se comporta dupa regulile democratice".

"Daca discutam despre frecventabilitate, sunt persoane in Romania cu care chiar nu doresc sa am de-a face. Cum ar fi dl. Basescu si partidul dansului. In calitate de presedinte a facut extrem de mult rau. Chiar am discutat cu colegii mei daca ne-am propus cu cineva sa nu colaboram, acesta este partidul domnului Basescu", a adaugat liderul ALDE.

Intrebat despre ancheta DNA in cazul Oprea, presedintele Senatului a facut apel la prezumtia de nevinovatie si a reluat afirmatiile legate de "excesele si abuzurile in Justitie", scrie MEDIAFAX. "Eu nu pot sa apreciez si cred ca este rolul instantei sa aprecieze daca domnul Oprea a folosit in mod abuziv sau nu coloana cu antemergator de politie. Cred ca domnul Oprea trebuie sa se bucure ca orice alt cetatean de prezumtia de nevinovatie", a comentat el.

De asemenea, intrebat daca intr-o tara cu o democratie mai solida decat Romania un politician asupra caruia planeaza astfel de acuzatii ar mai candida la urmatoarele alegeri, avand in vedere si faptul ca un om si-a pierdut viata, Calin Popescu Tariceanu a raspuns ca "intrebarea este foarte buna", dar fiecare actioneaza dupa cum considera ca este mai bine.

Citeste si:
Tăriceanu, trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 800.000 de...
Tăriceanu, trimis în judecată...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.