"Ne dorim o dezbatere rapida, pentru ca suntem conditionati de elementul timp, trebuie adoptat votul pana la inceputul lui noiembrie, iar, pe de alta parte, sustinem acest proiect legislativ pentru ca in proportie de peste 90% contine prevederi care se regasesc si in proiectul initiat de PNL acum sapte luni de zile", a declarat Ionut Stroe.
Purtatorul de cuvant al PNL a mai spus ca ramane de vazut daca PSD va sustine proiectul si la dezbaterile din plen, scrie MEDIAFAX. "Astazi, PSD trebuie sa concretizeze si trebuie sa faca dovada transpunerii vorbelor in fapte. Senatul Romaniei are astazi pe ordinea de zi dezbaterea acestui proiect legislativ, iar noi consideram ca PSD, cum de altfel a afirmat chiar liderul sau ieri, va sustine acest atat de necesar proiect legislativ, care sa vina ca o garantie in plus privind respectarea unor drepturi constitutionale, in special a dreptului la vot", a afirmat, la o conferinta de presa, Ionut Stroe.
Comisia de cod electoral a adoptat, luni, amendamentele depuse de senatori la legea votului prin corespondenta si l-a trimis la Senat pentru a fi adoptat in plen, presedintele comisiei Gabriel Vlase precizand ca legea va fi dezbatuta de plenul Camerei miercurea viitoare. “De principiu calendarul este: BP Senat azi, plen Senat, maine vine la Camera deputatilor, termenul de depunere a amendamentelor din partea deputatilor este luni si, probabil, va fi miercuri in plenul Camerei Deputatilor”, a precizat, in sedinta, Gabriel Vlase (PSD).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro