Ordonanta a fost adoptata miercuri de Guvern. Oprea a precizat ca majorarea va fi aplicata pentru 48 de functii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creste indemnizatiile si nici care sunt cele 48 de functii. "Salarizarea din sectorul public nu este un act populist, ci o exigenta in conformitate cu statutul actual al Romaniei. Nu ne putem preface ca este normal ca un presedinte de tara eruopeana sa primeasca la final de luna aproximativ 1.500 de euro. Ani de zile salariul presedintelui Romaniei a fost mai mic decat salariul unor functionari de rang secund din alte institutii. Am avut si foarte multi ministri cu remuneratii mai mici decat subordonatii lor. Aceasta anomalie trebuie sa ia sfarsit", a spus Oprea.
El a mai aratat ca salarizarea din justitie este peste media altor institutii publice, iar modul bun in care functioneaza justitia se datoreaza inclusiv remuneratiei procurorilor si judecatorilor, iar majorarea care va fi aplicata in administratie este posibila datorita cresterii economice rezultate din masurile Guvernului.
Oprea a apreciat ca majorarea indemnizatiilor va "taia apetitul" pentru coruptie. Oprea a afirmat totodata ca, pana la finele anului, vor fi majorari de salarii in intregul sector public prin Legea salarizarii unitare, aflate in curs de redactare.
Tot miercuri, intrebat ce parere are despre intentia Guvernului de a mari salariile ministrilor prin ordonanta, presedintele Klaus Iohannis a spus ca i se pare o intentie inteleapta, avand in vedere ca salariul unui demnitar reflecta pozitia acestuia in stat, relateaza MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro