Premierul a precizat ca vizita are ca scop sustinerea eforturilor de dezvoltare democratica si integrare europeana ale Ucrainei si Republicii Moldova.
"Va fi o prima intalnire de acest fel, Ucraina-Moldova-Romania, si vreau sa afirm inca o data rolul pe care Romania trebuie sa-l joace, de tara membra a Uniunii Europene si de tara stabila in regiune, tara care sustine in mod real si concret eforturile Moldovei, ale Ucrainei, de dezvoltare democratica si de integrare europeana", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.
Surse oficiale au declarat, luni, ca premierul Victor Ponta va pleca la Kiev, in perioada imediat urmatoare, unde se va intalni cu omologul sau ucrainean, cu care va sustine declaratii comune de presa. Premierul va exprima sprijinul Romaniei pentru apropierea Ucrainei de catre Uniunea Europeana, au aratat sursele.
Ulterior, Ponta a declarat, intr-un interviu acordat CNN, ca va pleca la Kiev, dupa ce a fost si la Chisinau, deoarece Romania trebuie sa transmita statelor vecine, inclusiv Ucrainei, mesajul ca parcursul democratic, pro-european si atlantic este cel corect.
Saptamana trecuta, in discursul sustinut in Adunarea Generala a ONU, Ponta a declarat ca Romania sustine principiul suveranitatii si al integritatii teritoriale al tuturor tarilor si respinge orice forma de presiune externa asupra statelor din estul Europei care au aspiratii de integrare europeana.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Chinezii cumpără mai multe mașini electrice decât europenii și americanii la...
Sursa: wall-street.ro