Parlamentarii PNL au adoptat, marti, in grupurile reunite, un proiect de declaratie distincta de cea a lui Calin Popescu Tariceanu, pentru demisia de onoare a presedintelui Traian Basescu, dar spre deosebire de pozitia de luni a senatorilor PNL aceasta nu include o demisie si a lui Victor Ponta.

Hasotti a prezentat declaratia politica propusa de parlamentarii PNL si adoptata in unanimitate in grupurile parlamentare reunite.

"PNL cere demisia de onoare a domnului presedinte Traian Basescu. Nu este o decizie de moment generata de initiativele lui Victor Ponta sau Calin Popescu Tariceanu, ei neavand tinuta morala si statutul in raport cu justitia sa ceara PNL o atitudine fata de grava situatie in care a fost adusa Romania de familia presedintelui Traian Basescu si dosarele ei penale. Ii cerem demisia de onoare domnului Traian Basescu pentru ca suntem consecventi cu milioanele de romani care stiu cine este acesta si s-au exprimat prin vot raspunzand la intrebarea: «Merita Traian Basescu sa fie presedinte al Romaniei, sau nu?» Ii cerem demisia pentru ca tara nu poate fi reprezentata in Europa si in lume de un astfel de presedinte, cu un astfel de dosar penal in care sunt subiecti fratele si ginerele domniei sale. Politica externa si imaginea Romaniei trebuie sa fie aparate si reprezentate cu demnitate, iar domnul Traian Basescu nu mai este, in opinia PNL, cel indreptatit moral si politic sa o faca. Iata de ce, dincolo de orice conjunctura de moment, PNL a decis sa ceara demisia de onoare a presedintelui Traian Basescu", a citit Hasotti din declaratia propusa de PNL, scrie MEDIAFAX.

El a precizat ca declaratia PNL va fi inaintata Birourilor Permanente reunite pentru a fi propusa plenului Parlamentului spre adoptare. "In virtutea acestei declaratii vom vota solicitarea de demisie a presedintelui Traian Basescu", a completat Hasotti.

Liderul senatorilor PNL a refuzat sa raspunda la intrebari in momentul in care a fost intrebat despre solicitarea de demisie si in cazul lui Victor Ponta, anuntata luni la finalul sedintei grupului senatorial liberal.

La randul sau, liderul deputatilor PNL, George Scutaru, a mentionat ca este vorba despre o decizie a grupurilor parlamentare reunite ale liberalilor. Scutaru a afirmat ca liberalii sunt de acord sa sustina ideea demisiei de onoare a lui Traian Basescu, dupa ce a fost intrebat daca vor vota pentru declaratia propusa de Calin Popescu Tariceanu in cazul in care va fi respinsa propunerea facuta de PNL.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Liderul deputatilor PNL a evitat sa raspunda la intrebarea referitoare la faptul ca grupurile PNL si PDL nu s-au corelat pentru o pozitie similara in acest subiect. Totodata, Scutaru a mai precizat ca presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, nu a facut nicio recomandare in acest subiect deoarece aceasta decizie apartine grupurilor parlamentare.

Parlamentarii PDL nu vor participa, miercuri, la plenul reunit pentru adoptarea declaratiei pe tema demisiei presedinteului Traian Basescu, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, liderul deputatilor PDL, Tinel Gheorghe.

Presedintele Organizatiei PNL Bucuresti, deputatul Eugen Nicolaescu, a declarat, luni, ca la nivelul grupurilor parlamentare al PDL si PNL va exista o pozitie comuna in cazul in care se va decide o sedinta a Parlamentarului pentru a cere demisia presedintelui Basescu.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a declarat luni ca grupul senatorilor liberali a decis ca va vota in favoarea declaratiei privind demisia presedintelui Traian Basescu, cerand insa si includerea unei solicitari privind demisia din functia de premier si a lui Victor Ponta.

El a mentionat ca in cazul in care majoritatea parlamentara nu va accepta completarea propusa de PNL, parlamentarii liberali vor vota totusi in favoarea declaratiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.