Traian Basescu isi exprima, intr-un mesaj remis luni, satisfactia pentru eliminarea vizelor UE pentru cetatenii moldoveni, mentionand ca, din pacate, apropierea R. Moldova de UE se produce pe fundalul violentelor si presiunilor politice facute de Rusia asupra unor tari independente.

Basescu a transmis, luni, un mesaj cu ocazia intrarii in vigoare a deciziei privind introducerea Republicii Moldova printre statele ai caror cetateni vor putea circula fara viza in spatiul Schengen.

"Vreau sa imi exprim deplina satisfactie pentru faptul ca de astazi cetatenii Republicii Moldova vor putea sa calatoreasca liber in Europa, fara vize", se arata in mesajul presedintelui.

El precizeaza ca dreptul la libera circulatie in UE va trebui sa fie asumat cu deplina responsabilitate de fiecare persoana. "Un drept nu este un dat, acesta poate fi retras daca nu sunt indeplinite si obligatiile pe care trebuie sa le accepte orice cetatean al Europei. Este nevoie de dialog, de cunoasterea si de asumarea unor principii pe care se sprijina identitatea noastra in Europa. Mai ales in contextul international tensionat pe care il traversam avem nevoie sa ne stabilim clar prioritatile, sa consolidam increderea si respectul fara de care nu vom avea capacitatea sa edificam un viitor comun intr-o lume demna si libera, democratica", afirma Basescu in mesaj.

El se arata convins ca atat liberalizarea circulatiei in UE pentru cetatenii moldoveni cat si apropiata semnare a Acordului de asociere si de liber-schimb vor consolida parcursul european al Republicii Moldova. "Acest lucru este o prioritate pentru Romania si vom sustine, prin toate mijloacele de care dispunem, integrarea Republicii Moldova in marea familie europeana", precizeaza Basescu.

Parlamentul European si Consiliul au luat, la 3 aprilie, decizia finala privind includerea Republicii Moldova pe lista tarilor ai caror cetateni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a calatori in Spatiul Schengen, incepand cu 28 aprilie, conform unui comunicat al CE.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.