"E o solicitare permanenta nu doar a celor de la FMI, ci si a unora dintre politicienii romani - am vazut si pe presedinte astazi - sa impozitam PFA-urile, drepturile de autor, sa impozitam familiile pentru sanatate. Asta este gandirea lor, nu stiu daca e buna sau rea, dar noi nu am fost de acord cu ea si faptul ca presedintele e de acord dovedeste, pana la urma, cui vrea raul in perioada urmatoare, dar nu am acceptat acest lucru", a spus Ponta in sedinta de guvern, transmite MEDIAFAX.
Guvernul va pastra actualul sistem pentru contributiile de asigurari sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum si pentru veniturile obtinute de persoanele fizice autorizate, a declarat, luni, ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, la finalul negocierilor cu Fondul Monetar International.
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca in prezent constata ca se trece la crearea de taxe noi, care sa hraneasca sistemul bugetar, el precizand ca astfel se ajunge iar la situatia in care "omul gras - statul, se urca in spatele omului slab - economia", ceea ce este gresit.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro