Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, ca nu a solicitat garantii de la PSD referitoare la faptul ca va ramane candidatul USL la prezidentiale, el aratand ca isi vede de treaba sa si ca social-democratii au fost cei care au simtit nevoia sa se clarifice.

Intrebat daca a primit garantii ca va ramane in continuare candidatul USL la prezidentiale, Antonescu a precizat: "Dar nici nu am cerut asemenea garantii. Asta este obsesia dumneavostra, nu-i a mea".

"Eu am vrut sa clarificam public niste lucruri, nu am cerut nimanui niciun fel de garantie. Eu imi vad de treaba mea si nuantele din declaratiile colegilor de la PSD le apartin. Adica dansii au simtit nevoia sa se clarifice asupra unor lucruri asupra carora pareau neclari. Nu e vorba ca le-am cerut eu garantii", a spus Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

Liberalul a aratat ca in cadrul convorbirii avute cu premierul inainte de deplasarea sa in Elvetia s-au discutat temele de agenda, adaugand ca, dupa cum a vazut declaratiile ulterioare, se va "merge inainte".

"Am vorbit la telefon. Am recapitulat temele de agenda pentru ceea ce se petrece in Parlament, pentru Comisia comuna privind Rosia Montana, chestiunile astea. Dupa cum am vazut declaratiile, mergem inainte. Chestiunea asta cu certatul si cu impacatul face parte din vocabularul dumneavostra si probabil a imprumutat si premierul, ca sa o termine odata cu dumneavoastra", a spus Antonescu, raspunzand astfel unei intrebari privind "impacarea" cu Ponta.

Antonescu a mai spus, raspunzand unei intrebari, ca in discutia telefonica pe care a avut-o cu premierul inainte de a pleca in Elvetia nu a discutat despre candidatura sa la prezidentiale.

"A avut loc o discutie telefonica, dar nu despre candidatura la prezidentiale, pentru ca asta nu e o tema pentru mine. Lucrurile sunt foarte clare pentru mine. Ca sa nu vorbim ca e o tema din agenda anului 2014. Suntem in 2013. Am vorbit despre saptamana asta, despre deciziile importante care trebuiau luate si ne-am inteles, dupa cum era si normal", a spus Antonescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.