Locuitorii comitatului Harris din Texas, care locuiesc pe o raza de 2,4 km in jurul unei uzine chimice au fost evacuati din cauza riscului de incendiu sau explozie. Anuntul a fost facut, marti, de autoritatile locale si responsabilii Arkema, grupul francez care detine uzina. 

"Este doar o masura de precautie", a precizat seful pompierilor din comitatul care include si orasul Houston, inundat in urma uraganului Harvey.

Compania Arkema, care detine uzina, a atras atentia asupra unei "reactii posibile a unora dintre substantele chimice prezente in uzina. In mod potential, reactia chimica ar putea provoca un incendiu ce ar putea produce o cantitate mare de fum negru", informeaza Digi24.ro.

Uzina din Crosby produce peroxizi organici, compusi utilizati pentru fabricarea materialelor plastice.

„La ora actuala, desi nu credem ca exista vreun pericol imediat, posibilitatea unei reactii chimice care sa duca la un incendiu si/sau explozie este reala", subliniaza compania.

Riscul este reprezentat de faptul ca produsele stocate in uzina trebuie refrigerate, insa electricitatea a fost intrerupta, iar generatoarele de urgenta nu au mai functionat, fiind inundate. Substantele chimice au fost transferate in hangare cu scopul de a fi depuse in containere refrigerate cu ajutorul unor motoare diesel, insa cresterea nivelului apei a impiedicat pornirea motoarelor, a explicat compania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.