"Vom declansa protestele cu utilaje agricole pe 7 august incepand cu Bucurestiul si continuand cu orasele de resedinta unde avem organizatii sindicale. Intentionam chiar sa blocam drumuri nationale. Desi noi organizam aceste proteste (n.r. Agrostar), de data aceasta ne-am unit cu Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania ", a declarat vineri pentru NewsIn presedintele Federatiei Agrostar, Stefan Niculae.

Potrivit presedintelui FNPAR, Viorel Matei, agricultorii vor ca pretul motorinei destinata muncilor agricole sa fie asemanator cu pretul practicat in celelalte stat membre ale Uniunii Europene (UE).

"Trebuie sa luam modelul fermierilor din Uniunea Europeana si vom protesta incepand cu 7 august pentru ca altfel nu ne ia nimeni in seama. Asa nu se poate face agricultura. Daca in UE motorina pentru agricultura nu depaseste 1,7-1,8 lei, noi platim 4,6-4,8 lei, iar reducerea accizei, recent anuntata, nu va ajuta cu nimic agricultorii. La fel se intampla si cu subventia la hectar, la noi este de circa 90 euro pe hectar pe cand in celelalte state este intre 200 si 300 de euro, sau chiar mai mult. Si noi suntem membri UE si poate vom primi ajutor de la Parlamentul European, astfel incat subventia la hectar sa fie si in Romania de 150-200 de euro", a declarat vineri, pentru NewsIn, Viorel Matei.

Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) s-a declarat nemultumita de reducerea accizei la motorina, cu 65 de bani pe litru, reducere pe care o considera insuficienta, potrivit unui comunicat emis vineri de Liga.


Federatia Agrostar a anuntat joi ca reducerea accizei la motorina cu 65 de bani pe litru este total inutila, pentru ca in negocierile cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a solicitat scaderea pretului la motorina utilizata in agricultura cu 50%.

Citeste si:

Executivul a alocat, la rectificarea bugetara aprobata in sedinta de Guvern, 100 de milioane de lei pentru sustinerea masurii privind reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura, a anuntat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, miercuri. Ministrul declarase, in urma cu doua saptamani, ca acciza la motorina folosita in agricultura va fi redusa, dupa primirea unui raspuns favorabil de la Comisia Europeana. Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a declarat ca ajutorul acordat prin rectificarea bugetara va permite o reducere a accizei la motorina pentru agricultori cu 65 de bani pe litru.

Guvernul a aprobat in primavara acestui an acordarea unei subventii de un leu/litru pentru motorina utilizata la lucrarile mecanice de infiintare a culturilor agricole in anul 2008. Suma totala a sprijinului financiar este de 60 de milioane lei.

Agrostar a pichetat, in luna martie, sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), principala revendicare fiind reducerea pretului la motorina pentru agricultura cu 50%. De asemenea, sindicalistii din agricultura au cerut MADR sa majoreze subventiile acordate pentru sectorul zootehnic si vegetal, in 2008.

Reprezentantii Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania au trimis premierului Tariceanu, in primavara, o scrisoare prin care cereau solutionarea problemelor din agricultura, printre acesta figurand pretul motorinei. Astfel, fermierii solicitau interventia urgenta a statului pentru stabilirea unui pret al motorinei pentru agricultura in conformitate cu practicile din tarile Uniunii Europene, respectiv la un nivel de 0,50-0,60 euro pe litru.