O bucuresteanca locuieste cu cei patru copii ai ei intr-o ghena de gunoi de pe Aleea Lunca Siretului din Capitala, de doi ani. La un metru de patul lor e pubela in care locatarii arunca zoaiele direct de la etaj, pe burlan. Cateodata, copiii se trezesc in toiul noptii acoperiti de gunoaie ca de plapuma. Mirosul ar face pe oricine sa-si dea afara si matele.

Femeia trebuie sa stea cu ochii pe pubela de sub burlan ca nu cumva sa se umple si toate mizeriile sa dea peste pat. In "garsoniera" sunt 7 pubele randuite ca piesele de mobila. Masina primariei vine sa le goleasca o data la trei zile. Atunci, femeia le spala cu mainile goale, sa nu-i imbolnaveasca copiii. Degeaba freaca zilnic cu clor pe jos. Din cauza aerului de ghena, pe fata cea mare, eleva in clasa a zecea, au inceput sa o ia greturile din senin. "Colegii ei nu stiu ca locuim in gunoaie.

Nu i-am spus nici dirigintei, ca mi-e mila de rusinea fetii", spune mama, Elena N. Fetita de 4 ani a facut bronsita. Cea din clasa a treia a scapat. Isi face cuminte lectiile pe capacul de la aragaz, in vacarm de sticle trantite de la etajul 10. E premianta la scoala. Baiatul de 14 ani, retardat, umbla pe unde apuca. Tatal, sanatos tun, face la fel. Acum, in ghena e mai frig decat afara. "Iarna, zapada intra in casa pe gaura de la prag si se pune pe usa, pana la jumate. Iti ingheata si sufletul.

Citeste si:

Vara nu stim ce sa mai facem de viermi si de muste", povesteste femeia. E multumita, insa, ca macar are apa calda. Isi spala copiii intr-un lighean greu de fier, gaurit de rugina. Fetele ei umbla asa de ingrijite ca nimeni n-ar zice ca dorm printre gunoaie. Parintii se bazeaza mai mult pe alocatia copiilor decat pe leafa de maturator a femeii. "Odata stateam in casa parintilor, dar au vandut-o si s-au mutat in alta parte. Din '94, nu mai stiu nimic de ei. Apoi, am gasit o camera cu chirie. Ghinion: proprietarul a demolat-o si am ajuns in strada. Doi ani am dormit cu copiii pe scari de bloc. Cand am gasit ghena asta, am zis ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Dar nici aici nu mai suportam rancezeala si frigul", ofteaza Elena. Vecinii suna de luni intregi pe la fundatiile care ar putea sa o ajute. Degeaba: nici una nu s-a aratat interesata de acest caz si toate au trimis-o la primarie.

Aici, femeia a depus cerere de cativa ani, dar, de cate ori s-a interesat de asta, viceprimarul lui Darabont a dat-o afara, zice ea. "Ultima data mi-a spus ca-l plictisesc. Am vrut atunci sa-i zic "Hai, domle vice, ca imi iau copiii si noaptea asta dorm la dumneata in birou, sa le fie si lor cald", dar mi-a fost frica sa nu ma ia la bataie". Acum nu mai asteapta nimic de la primarie. Saptamana trecuta a venit in ancheta o echipa de asistenti sociali. I-au spus ca singurul ajutor pe care i-l pot da este sa-i trimita copiii in asistenta maternala. Insa ea se incapataneaza sa nu-si lase copiii cu nici un chip. Vrea numai o camera fara zoaie, in care fetele ei sa respire aer curat. Fie si o magazie de lemne.