Sute de oameni s-au adunat ieri in Piata Universitatii pentru a-si exprima solidaritatea cu jurnalistii luati ostatici in Irak, dar si cu familiile acestora. Pe langa ziaristii de la "Romania libera", "Prima TV" si "Initiativa R" la actiunea de solidaritate din centrul Capitalei s-au alaturat cei de la "Academia Catavencu", Agentia de Monitorizare a Presei, "Antena 1", "Realitatea TV" si altii. Reprezentantii a numeroase organizatii neguvernamentale au fost, de asemenea, prezenti la acest eveniment: Grupul de sprijin pentru jurnalistii rapiti in Irak, Comitetul de Criza "Actiunea", Asociatia "21 Decembrie 1989", Federatia Generala Sindicala "Familia", Asociatia Victimelor Mineriadelor, Asociatia pentru sprijinirea Re-fugiatilor si Apatrizilor, Uniunea Veteranilor de Razboi.

Un grup de membri ai comunitatii Arabe, Kurde si Musulmane au distribuit un manifest prin care au cerut "eliberarea neconditionata a celor luati ostatici", repetand apelul catre "toate oranizatiile umanitare si politice de a depune toate eforturile pentru rezolvarea crizei".
Referindu-se la rapirea juralistilor, Mircea Toma, reprezentantul Agentiei de Monitorizare a Presei a apreciat ca "atacurile impotriva jurnalistilor incurajeaza fortele raului, iar cei care au actionat rapind ziaristii actioneaza impotriva propriilor interese".

La locul adunarii publice au fost distribuite sute de afise cu fotografiile celor trei ziaristi (Ovidiu Ohanesian, Marie Jeanne Ion si Sorin Miscoci), dar si a jurnalistei Florence Aubenas de la "Liberation" - Franta. Au fost postate, de asemenea, doua bannere de mari dimensiuni, unul pe fatada Teatrului National si altul in dreptul Facultatii de Arhitectura. Prin demersurile jurnalistilor de la "Initiativa R" si cu sprijinul Regiei Autonome de Transport Bucuresti, zeci de postere vor fi afisate pe mijloacele de transport in comun din Bucuresti.
Familiile jurnalistilor, dupa ce au participat la o slujba de rugaciune la Patriarhie, au sosit in Piata Univer-sitatii, dupa care au plecat din nou la Palatul Cotroceni.

Astazi, 25 aprilie a.c. incepand cu ora 12, Sindicatul "Initiativa R" si Comitetul de Criza "Actiunea", alaturi de celelalte organizatii partenere, vor organiza un mars de solidaritate, un mars al tacerii, pe traseul Piata Universitatii-Ambasada Irakului-Guvernul Romaniei. Nu se vor striga lozinci si nu se va stationa pe traseu.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.