Bibliotecile donate garilor din Sibiu, Iasi, Alba- Iulia si Suceava, in cadrul proiectului „Scriitori pe Calea Regala“, sunt deja file de poveste, la mai putin de o saptamana de la finalul turneului, care s-a desfasurat intre 10 si 14 mai. Aranjate cu fast pentru vizita scriitorilor si a oficialitatilor aduse de Trenul Regal, rafturile au fost demontate imediat ce trenul s-a pierdut in zare, iar cartile au ajuns sub cheie. Sefii de gara refuza sa ofere prea multe informatii si se multumesc sa dea vina fie pe lipsa banilor, fie pe prostul obicei al romanilor de a fura.
Sala de lectura, inchisa cu cheia
SIBIU. Martea trecuta, scriitorii din Trenul Regal au inaugurat, la etajul intai al garii din Sibiu, biblioteca publica formata din patru corpuri de mobila, cuprinzand o suta de titluri. Sambata dimineata, nimic nu amintea de evenimentul din urma cu patru zile. Sus, in capatul scarilor care duc la etaj, usa spre sala de biblioteca era inchisa. Dulapurile cu cartile erau mutate langa o balustrada, iar volumele nu pareau sa fi fost clintite de la inaugurare.
Functionara de la biroul de informatii spune ca la biblioteca nu se poate intra. „Nu se poate. Nu a fost decat atunci cu cartile, acum nu mai e nimic“, spune functionara, dupa care cere informatii suplimentare de la seful ei. Acesta, la randul sau, isi suna seful si pana la urma purtatorul de cuvant al CFR aduce putina lumina asupra cazului. „Nu au fost finalizate toate lucrarile din gara“, sustine Oana Branzan.
Nu exista sala de asteptare
ALBA-IULIA. Lunea trecuta, conducerea garii din Alba-Iulia sa achitat foarte bine de sarcinile legate de primirea participantilor la turneul „Scriitori pe Calea Regala“. Au gasit un loc unde sa amplaseze rafturile, au aranjat frumos cartile primite si au adus o tanara atragatoare, pe care au asezat-o la un birou pentru a le oferi informatii celor prezenti. Toata lumea a inteles ca biblioteca va ramane in acel loc, iar tanara va fi un fel de custode al acesteia. Dupa o saptamana, locul este gol, iar pe perete troneaza un panou cu mersul trenurilor. Ioan Florea, seful garii, s-a rezumat doar la cateva explicatii in doi peri: „De ce va intereseaza biblioteca? Este la mine pentru ca daca o lasam acolo se furau si rafturile pana acum. Si la inaugurare s-au furat o multime de carti. Gara nu are sala de asteptare“. Iar la intrebarea cand ar putea functiona totusi biblioteca respectiva, seful de gara a raspuns ca exista un proiect sa fie adus cineva cu scoala care sa se ocupe de ea.
Despre autor:
Sursa: Evenimentul Zilei
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro