Social 4 Aprilie 2008 16:53
Trei organizatii nonguvernamentale intentioneaza sa faca plangere impotriva actiunii de ieri a fortelor de ordine impotriva manifestantilor anti-NATO, informeaza NewsIn.

Directorul executiv al APADOR CH, Diana Hatneanu, a declarat astazi presei ca, in opinia sa, prin interventia fortelor de ordine s-ar fi incalcat dreptul la libertate individuala si dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante.

Diana Hatneanu a precizat ca APADOR CH, Agentia pentru Monitorizarea Presei si Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) vor depunde o plangere la Parchet impotriva actiunii Politiei si Jandarmeriei.

"Noi vom depunde plangerea si urmeaza ca procurorii sa stabileasca daca ancheta este de competenta Parchetelor civile sau militare", a afirmat Diana Hatneanu. Ea a mai spus ca cele trei ONG-uri pentru protectia drepturilor omului vor discuta cu protestatarii anti-NATO pentru a afla mai exact derularea evnimentelor de miercuri, pentru a intocmi un raport ce va fi inaintat autoritatilor statului. Ea a mai adaugat ca cele trei organizatii vor oferi sprijin juridic acelor protestatari care vor dori sa depuna plangere impotriva Politiei.

Directorul executiv APADOR CH considera ca aceasta interventie a fost una "disproportionata". In opinia sa, cea mai grava problema rezultata din interventia jandarmeriei impotriva manifestantilor anti-NATO este aceea ca "reprezentantii sectiei de Politie care a stabilit ca ii poate priva pe acestia (militantii anti-NATO) de libertate, pentru un timp indelungat".

Hatneanu a precizat ca "sugereaza Guvernului sa modifice legea Politiei si sa elimine din aceasta posibilitatea ca organele de ordine sa conduca pe cineva la sectie pentru 24 de ore fara a-i da niciun fel de explicatii".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.