Ultima frontiera a Europei

Putini au auzit de satul Albita. Nici albitenii insa nu au auzit de multi. Cateva zeci de suflete traiesc rupte de lume, la coada Uniunii Europene, la granita cu Republica Moldova din judetul Vaslui. Batranii isi aduc aminte cu nostalgie de perioada in care treceau liberi Prutul la neamurile de dincolo.

Plang ori de cate ori vorbesc despre Podul de Flori si injura cand isi amintesc cosmarul ocupatiei ruse din timpul razboiului. Integrarea Romaniei in UE nu le-a adus nimic in afara de antenele parabolice din batatura si pungile de plastic albastre cu simboluri europene.

Saracia lucie si singu­ra­tatea domnesc in satul cu nume de vama, Albi­ta. Cum treci de orasul Husi, mergand spre granita, incep sa apara masini de teren inscriptionate cu "Politia de Frontiera". Agentii stiu ca nu esti de pe acolo si te iau in vizor.

Se anunta intre ei, te privesc suspect si te urmaresc cu binoclul. Dupa cativa kilometri de la vama... se termina asfaltul. O ulita de tara, plina de gropi si strajuita de-a stanga si de-a dreapta de garduri de scandura stramba sau nuiele iti aminteste de satul lui Moromete. Zgomotul facut de masina ii face pe cativa batranei sa isi arate capetele de dupa garduri.

Timizi, ies in drum si ne privesc cu mana dusa la gura. O salutam pe o batranica si intram in vorba cu ea. O cheama Elena Onofrei si are 68 de ani. Nu mai are nici barbat, nici copii. Locuieste singura intr-o casa batraneasca foarte modesta, dar ingrijita.

„Barbatul o murit acu’ 8 ani. Am 6 copii, da’ o plecat toti prin straini", spune batrana. Ne pofteste in casa si ne arata pozele de pe perete din care nu lipseste niciun copil sau nepot de-ai ei. A trecut mai bine de un an de la integrarea tarii noastre in UE, iar la Albita nu s-a schimbat nimic. Acelasi drum de peste 50 de ani, aceleasi case, aceeasi liniste.

Niciun magazin in sat, niciun dispensar, nimic. Pentru toate acestea, batranii si copiii trebuie sa mearga cativa kilometri pe jos, pana in satul vecin. Vrem sa vedem ultima casa din spatiul comunitar, asa ca ne indreptam insotiti de Elena Onofrei spre capatul satului. In curtea unei case prapadite, un baietel de vreo 12 anisori isi pregatea undita ca sa mearga la pescuit.

"Din ce dracu’ sa traim? Se mai duce si copilul la un peste. Da’ are permis, nuuuu ilegal", ma asigura tatal baiatului de legalitatea activitatii extras­colare a odraslei.