Salariile scazute din sistemul public au alungat forta de munca, posturile ramanand neocupate pe perioade lungi de timp
Salariile mici oferite de institutiile de stat din tara noastra au dus la aparitia unui numar semnificativ de posturi ce nu mai pot fi ocupate. Si asta din lipsa de concurenti. Potentialii candidati prefera sa-si incerce norocul intr-o companie privata, acolo unde salariile medii sunt peste cele oferite de sistemul de stat romanesc. Daca in urma cu cativa ani, romanii se "bateau" pentru a obtine un post in Vama, acum situatia este radical schimbata. In acest moment, institutia are atat la nivelul aparatului central, cat si in teritoriu, aproximativ 650 de posturi vacante.

PotrivitDesi institutia a organizat concurs inca din prima luna a acestui an, doar cateva dintre locurile libere au fost ocupate. Motivul? Salariul mediu net de incadrare porneste de la 825 de lei, in cazul posturilor de executie si ajunge la 1.473 lei, pentru posturile de conducere.

Doar patru posturi din 15 ocupate

Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) inregistra, la 12 februarie 2008, un numar de 652 de posturi vacante, potrivit unei situatii furnizate pentru „Adevarul" de catre institutie. Din acestea, cele mai multe, respectiv 564 figurau in tara, iar 88 erau posturi vacante in cadrul aparatului central al ANV. Pentru a acoperi o parte din deficitul de forta de munca, in perioada 16-17 ianuarie, institutia a scos la concurs 15 posturi de executie, din care au fost insa ocupate doar patru.

"Dintre posturile scoase la concurs, 13 au fost in domeniul juridic si doua in domeniul economic. Din punct de vedere al nivelului studiilor solicitate, 14 posturi au solicitat studii superioare, in timp ce doar un post a fost disponibil pentru cei cu studii medii, au explicat pentru „Adevarul" reprezentantii ANV. Potrivit acestora, salariul mediu net de incadrare pentru posturile anuntate la concursul din 16-17 ianuarie este de 825 de lei.

Atat reprezentantii institutiei, cat si liderii de sindicat recunosc faptul ca interesul pentru sistemul vamal a scazut consistent in ultima perioada si indica salarizarea drept principala cauza.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.