Ridicat acum mai bine de patru secole in jurul minelor de sare, Slanicul a reprezentat, inainte de ‘89, o atractie turistica, in special pentru salina care-i poarta numele. Acum, statiunea nu-si mai merita statutul de oras: gazele s-au oprit la 20 de kilometri de intrarea in localitate, canalizarea lipseste cu desavirsire, iar apa de la robinete nu este buna nici pentru spalatul rufelor.

Atestat documentar la sfirsitul secolului al XVII-lea, Slanicul se numara printre putinele asezari din tara construite pe un platou de sare, zacamint atit de pretios in trecutul nu foarte indepartat.

Dupa 1989, productia de sare a scazut drastic de la un an la altul, mai ales dupa ce combinatul de la Pancevo a fost bombardat de americani in timpul conflictului din fosta Iugoslavie. "Combinatul era principalul nostru beneficiar de la export. Desi au reluat colaborarea cu noi, cantitatile de sare pe care le livram sint mult mai mici decit inainte de razboi, cind aproape toate costurile de productie erau acoperite", recunoaste Adrian Oprina, directorul Sucursalei Slanic a Societatii Nationale a Sarii. Acum, in minele de sare mai lucreaza doar 400 de angajati, piata autohtona fiind invadata de sare ieftina, importata din Ucraina.

Turistii, alungati de saracie

Singura atractie a orasului, altadata statiune turistica, ramine Mina Unirea, cunoscuta popular sub denumirea de Salina Slanic. Aceasta este vizitata anual de peste 80.000 de turisti. Mare parte dintre ei vin aici pentru a-si rezolva problemele medicale, pentru astmatici tratamentul in salina fiind foarte eficient. Conditiile care li se ofera sint insa mult sub asteptari. Singurul hotel din statiune si cele citeva pensiuni nu pot oferi nici macar apa curenta pentru ca reteaua de alimentare a orasului a cedat sub presiunea timpului.

Citeste si:

De mai bine de zece ani, locuitorii sint obligati sa cumpere pentru consum apa plata sau minerala pentru ca statiile de epurare ale orasului nu mai folosesc la nimic. "Cind ploua, apa este atit de tulbure incit pe fundul vaselor se depune mil. Am inteles ca acum apa vine direct din lacurile de acumulare, fara sa mai fie tratata", sustine Daniel Nicolae, care a renuntat la agroturism pentru ca nu putea oferi un minim de confort turistilor.

Pe cale de a deveni amintire

Autoritatile locale sint depasite de situatie. "Bugetul pe care-l avem nu ne permite sa facem aproape nici o investitie. Veniturile sint foarte mici, iar oamenii saraci. Din cei 7.000 de locuitori ai orasului, mai putin de o mie au locuri de munca, rata somajului fiind, neoficial, de aproape 50a!", recunoaste viceprimarul Dumitru Barbieru. Din cauza precipitatiilor abundente, apa s-a infiltrat in platoul de sare si da mari batai de cap autoritatilor, confruntate acum si cu problema tasarilor.

"In jurul Minei Unirea nu se mai pot face decit constructii usoare, pentru ca pamintul nu mai permite saparea de fundatii. Deja, o vila pe care o aveam in proprietatea Consiliului Local trebuie demolata pentru ca oricind se poate prabusi", declara viceprimarul.
In lipsa unor investitii in infrastructura, Slanicul va deveni, cit de curind, o amintire pe harta turistica a tarii. Roasa de saracie, somaj si alunecari de teren, localitatea este pe cale sa-si piarda si statutul de oras cistigat in perioada comunistilor, cind salina atragea ca un magnet turistii.