Sarbatorile de Paste se apropie cu pasi repezi, de aceea e timpul sa ne uitam in buzunare pentru a vedea daca suntem pregatiti sa facem fata cu decenta preturilor. Si asta cu atat mai mult cu cat luna aprilie a adus si scumpiri ale benzinei, motorinei, electricitatii si alcoolului. Mai mult, reprezentanti ai Ministerului Agriculturii au anuntat ca preturile la carnea de miel ar putea ajunge la 155.000 lei/kg, mai mult decat anul trecut in aceeasi perioada.

Oricum, un tur prin pietele bucurestene si o trecere in revista a celor necesare pentru o masa decenta de Paste, in familie, ne-ar costa in jur de 6.000.000 lei, fara a pune la socoteala si micile atentii.

Aperitivul depaseste un milion de lei

Dupa un post lung, slujba de Inviere isi aduce prinosul de roade pentru suflet prin Lumina Sfanta. O data intorsi de la biserica ne asteapta masa incarcata de bunatati, pregatite cu multa truda.

Cosul cu oua inrosite este prima tentatie a aperitivului. Dar alaturi de acestea mai sunt si feliile de branza, cascaval, salam, drobul, maslinele si verdeturile care dau gust si culoare mesei: rosiile, castravetii, ceapa verde si ridichile. Toate acestea se ridica la un pret de peste un milion de lei.

Citeste si:

Felul doi, bineinteles, consta in ciorba de miel, friptura la cuptor cu garnitura (cartofi taranesti, pai sau natur), stufat si peste pentru cine mai poate. Dupa preferinte acestea sunt insotite de muraturi (castraveti, varza acra sau gogosari). Prepararea acestora solicita gospodinele atat financiar, cat si fizic. Numai carnea de miel depaseste un milion si jumatate de lei, iar cu toate ingredientele necesare scoatem din buzunar inca 800.000 lei. Friptura de miel nu aluneca insa fara un vin de calitate. Bautura, care presupune pe langa damigeana de vin si apa minerala, sucuri, tuica ne mai usureaza buzunarul de inca 800.000 lei.

Cozonacul si pasca, 500.000 lei

Si dupa ce am savurat toate bunatatile acestea, putem trece la desert. De pe masa de Paste nu pot sa lipseasca cozonacul, pasca si fructele. Si chiar o cafea la sfarsit. Dar acestea mai inseamna inca 1.000.000 lei. Sigur nu am amintit nimic de micile decoratiuni care dau farmec unei mese festive: lumanari, flori, servetele colorate, care mai inseamna inca 150.000 lei. Nu trebuie sa uitam nici de bucuriile pentru cei mici, care se astepta ca iepurasul sa fie cat mai darnic. Un ou de ciocolata costa intre 25- 170.000 lei. Tinand cont de obiceiul ca de Paste sa imbraci o haina noua, estimarile devin greu de facut. O camasa barbateasca sau o bluza de dama costa cel putin 350.000 lei, iar o pereche de pantofi de piele ajunge la minimum un milion.

Mielul ar putea costa peste 155.000 lei/kg

Daniel Velicu, consilier in cadrul Ministerului Agriculturii, a afirmat ca in preajma sarbatorilor pascale carnea de miel ar putea ajunge la 90.000 lei /kg pentru animalele vii si la maximum 155.000 lei/kg in carcasa. "Preturile sunt insa pur informative, fiind calculate in urma centralizarii datelor primite de la directiile agricole judetene. Totusi, pentru ca Pastele este destul de tarziu, mieii au timp sa creasca, adica sa aiba mai multa carne, ceea ce ar putea duce la o majorare a preturilor", a declarat Daniel Velicu.