De la nameti cat casa trecem la gerul bobotezei si va trebui sa ne infofolim bine caci vom avea parte de zile geroase cu temperaturi de pana la -20 de grade, dupa cum ne avertizeaza meteorologii
Potrivit Cotidianul, de azi, precipitatiile se vor dolomi, dar urmeaza o perioada foarte rece, chiar geroasa. Temperaturile vor atinge pina la minus 20 de grade Celsius pe timp de noapte, potrivit prognozei meteo emise de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM). „Azi va ninge slab in sud-estul tarii, iar in zonele joase va fi in aceasta dimineata ceata si chi-ciura“, precizeaza ANM. In Muntenia si in Oltenia va fi un grad, maxim doua. In centru vor fi cel mult minus 6 grade, iar in vestul tarii, minus 3 grade Celsius, la Timisoara. In Bucuresti, temperaturile vor fi scazute, ajungind pina la -16 grade Celsius, potrivit unui comunicat emis de Primaria Sectorului 2. Simbata, cerul va fi innorat in aproape toata tara, iar in zonele joase vor fi ceata si chiciura, mai ales dimineata. In sud-vest va incepe sa ninga slab, pe arii restrinse. Maximele se vor incadra intre minus 12 si minus 2 grade.

Ministerul Sanatatii a decis constituirea unui comitet de coordonare pentru protejarea starii de sanatate a populatiei si prevenirea situatiilor de urgenta provocate de temperaturile extrem de scazute si caderile abundente de zapada. Astfel, cu ajutorul medicilor de familie, reprezentantii autoritatilor de sanatate publica vor realiza prompt inventarierea cazurilor care pot deveni urgente medicale: gravide, copii cu diverse afectiuni, bolnavi cronici care au nevoie de supraveghere, bolnavi dializati, virstnici cu nevoi speciale.

Jurnalul National observa ca in Romania nimic nu e nou: zapada cazuta in ultimele 36 de ore a luat prin surprindere (pentru a cata oara) autoritatile locale. Totusi nimeni nu intelege de ce autoritatile din tara au fost luate prin surprindere daca predictii despre starea vremii au fost facute cu mult inainte de declansarea propriu-zisa a iernii. Tot Jurnalul National ne anunta prognoza vremii la inceputul lunii decembrie. Vremea va fi normala pentru iarna in intreaga tara, astfel ca Romania nu va mai avea si in acest an un sezon rece atipic, precum cel precedent, iar anul viitor va fi, in principiu, un an normal din punct de vedere al precipitatiilor si fenomenelor meteo, a declarat, marti, Ion Sandu, seful ANM.
Vreme normala nu inseamna ca, de exemplu, este exclus ca in lunile ianuarie si februarie sa avem perioade de cateva zile cu viscol si temperaturi de -20 de grade Celsius. Aceste fenomene sunt normale pentru iarna in zonele geografice precum cea in care este situata tara noastra", a declarat Sandu.

Precipitatiile au scazut ieri in intensitate, dar au lasat in urma aceeasi reactie intarziata a factorilor de decizie, minciuni sfruntate, responsabilitati pasate dintr-o ograda in alta. Meteorologii au ridicat codul galben si anunta ca vor urma cateva zile geroase.

Prima confruntare cu iarna “serioasa” i-a lasat pe romani si in acest sezon cam sifonati. Avertizarea cu cod galben a meteorologilor s-a confirmat, iar mai bine de jumatate din suprafata tarii a fost cuprinsa de ninsori abundente. Masurile pregatite de autoritati pentru a face fata zapezii s-au dovedit insuficiente si mii de persoane au avut de suferit. Am ascultat ieri toata ziua lamentarile celor obligati sa se ocupe de deszapezire, motivatii puerile cum ca vantul a batut de la stanga la dreapta si nu invers, convocari intarziate ale comandamentelor de iarna, promisiuni si tot felul de alte aberatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.