Proprietarii de locuinte din zona montana incaseaza in perioada sarbatorilor suma echivalenta cu chiria pentru citeva luni.

Proprietarii de garsoniere isi inchiriaza imobilele in extrasezon, pe termen lung, pentru aproximativ 100-150 de euro pe luna. De Revelion, potrivit agentiei Mervani, cinci nopti de cazare intr-o astfel de garsoniera costa 800-1.000 de euro. Adica, proprietarul va incasa dint-un foc chiria pentru aproape intregul an. De altfel, majoritatea proprietarilor nu isi inchiriaza proprietatile si in luna decembrie. „O practica des intilnita la inchirierile pe termen lung este ca de sarbatori apartamentul sa fie eliberat. Cel care inchiriaza pe termen lung stabileste cu chiriasul ca de Revelion si de Craciun apartamentul sa ramina liber“, ne-a spus Ciprian Kore, directorul de vinzari al agentiei imobiliare Mervani.

Proprietarii de apartamente cu doua camere au ocazia, daca au apartamentul liber in perioada aceasta, sa incaseze in doar cinci zile chiria pe 4-5 luni normale. Potrivit firmei Mervani, in extrasezon, inchirierea unui apartament cu doua camere costa in jur de 200-350 de euro. Un astfel de apartament se inchiriaza de Craciun sau de Revelion, pentru cinci zile si pentru patru persoane, cu nu mai putin de 1.000-1.300 de euro. Pentru a putea incasa aceasta suma, proprietarul va trebui sa aiba un apartament cu mobilier modern, cel putin.

Un apartament cu trei camere poate aduce un profit proprietarului de pina la 1.800 de euro, in cinci zile de inchiriere, insemnind chiria pe patru luni de extrasezon. Potrivit agentiei imobiliare Mervani, in timpul anului un apartament cu trei camere se inchiriaza cu aproximativ 250-450 de euro pe luna. „Apartamentele cu patru camere sint foarte rare, nu prea se inchiriaza. In ultimul timp am avut doar unul“, a mai spus Ciprian Kore. Fiind mai mare, imobilul ar aduce si cei mai multi bani proprietarilor, intrucit un astfel de apartament se inchiriaza, in perioada de sarbatori, cu 2.000 de euro, tot pentru cinci nopti de cazare. In timpul anului, un apartament cu patru camere se inchiriaza pe termen lung cu 500-550 de euro pe luna.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.