Carnea, mezelurile si branzeturile s-ar putea scumpi daca leul se devalorizeaza
Carnea si produsele lactate se vor scumpi din cauza cresterii euro, care afecteaza importurile, si a crizei furajelor pentru animale. Patronatele din industria alimentara admit ca majorarile de preturi s-ar putea amana pana la inceputul anului 2008, cu exceptia cazului in care euro se va intari puternic fata de leu si astfel ar face necesare scumpirile chiar in preajma Craciunului.

"Orice prabusire a leului se va vedea in preturile produselor alimentare, in acelasi procent. Neincrederea fata de leu va conduce la o majorare a preturilor acestor produse, dar in nici un caz de sarbatori. Daca euro nu creste brusc, nu exista nici o problema", a aratat presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea. Cresterea euro va majora si preturile mezelurilor autohtone, in conditiile in care 70% din carnea folosita la aceste preparate se importa. Asociatia Procesatorilor de Lapte (APL) sustine, de asemenea, ca preturile laptelui si branzeturilor vor creste in medie cu 10-15%, ca urmare a scumpirii furajelor.

"Credem ca lactatele vor costa mai mult cu 10-15%, in medie. La noi scumpirea depinde mai mult de costul materiei prime decat de euro. Pretul furajelor s-a dublat, ajungand la 0,5 lei per kilogram; graul si orezul se cumpara cu 0,6 lei, fata de 0,3 lei anul trecut. Cei care importa cereale vor scumpi si ei lactatele, pentru ca si la extern pretul furajelor a crescut", a declarat Ion Balan, vicepresedintele APL. Cresterea pretului laptelui s-ar putea produce in perioada urmatoare, majorand astfel pretul cozonacului preparat de gospodine; o a doua transa a scumpirilor este estimata pentru ianuarie 2008. Vesti mai bune au venit de la reprezentantul Patronatului Zaharului, Ioan Armenean, si de la reprezentantii industriei de morarit: "Pretul zaharului va ramane nemodificat, deoarece la nivel mondial zaharul se ieftineste". Nici la produsele de panificatie preturile nu vor creste pana pe 10-15 ianuarie, a aratat Aurel Popescu, presedintele Rompan. "Nu se fac asemenea gesturi, precum scumpirea produselor de sarbatori. Ceea ce a trebuit sa se scumpeasca s-a scumpit pana acum. Dupa 10-15 ianuarie se va face o noua analiza a pretului international al graului si vom vedea atunci daca scumpim", a precizat Popescu.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.