Paseste usor, nu cumva sa disloce prea mult aer. Nu indraznesti sa spui ca taraste cu el umbra personajelor chinuite, uneori malefice, cinice, stranii, nelinistitoare, interpretate de-a lungul ultimelor doua decenii. iti e teama nu cumva sa treci pe langa propriul adevar al actorului.

John Mlkovich inchide, cred, misterul unei vechi anxietati pe care aproape ca o apara de atingerea cu febrilitatea eroilor sai. Am incercat sa surprind o licarire a perfidiei lui Valmont din Legaturi primejdioase, a spaimei dureroase a Capcaunului (The Ogre, de Volker Schlondorff) sau a tacerilor din filmele lui Manoel de Oliveira (Convento, Je rentre a la maison). Am renuntat. Apartine actorilor care nu se lasa haituiti de personaj. Nu imi inchipuiam, insa, ca o va spune atat de transant. Miezul lectiei sale de cinema a fost chiar aceasta detasare.