Panduri, s-au dat adevarate lupte pentru supravietuire. Municipalitatea a deschis front (de lucru) si a pus la bataie un arsenal impresionant, care i-a adus pe oameni in pragul nebuniei, atat din pricina complexitatii lucrarilor, a duratei lor, dar mai ales a disconfortului creat. Scopul - modernizarea unei linii prapadite de tramvai care nici macar in orele de varf nu aduna atatia calatori cat sa-si umple un vagon.

La vremea marilor lucrari, traficul a devenit un infern, zgomotul creat de utilaje, regina absoluta fiind freza aceea criminala de-a dreptul, care ajunsese sa lucreze aproape non-stop, dar nici cu pickamerul nu ne-a fost prea moale, valatucii de praf, muntii de pamant, noroaiele, cablaraia si tevaraia de care nu mai aveai loc sa treci, sapaturile de-a lungul strazii, in siruri, siruri, care de apa, care de gaze, care de lumina si care de ce o mai fi fost, au pus existenta oamenilor din zonele riverane la grele incercari. Si a dat Domnu' si lucrarea a fost gata. Investitia a avut ca principal punct de atractie, ca sa-i zic asa, modernizarea fostei linii de tramvai 8, o amarata de linie care, la orele de varf abia de strangea o manuta de calatori, atat cat sa-si onoreze numarul pe care-l purta. In noua haina, “croita” pe banii Bancii Europene de Investitii, tramvaiul a primit numarul 47, niste sine de toata frumusetea, un gazon intre ele cum doar in fata la “Marriott” mai poti vedea, grilaje de protectie, statii mai pricopsite decat cele de la metrou, care le “bate” de le snopeste, la design si functionalitate, pe cele de pe linia 41 (lucru absolut de neimaginat, la o adica!)... Mai putin tramvaie!!! Lucru doar aparent paradoxal, si numai pentru cei care cred ca ar fi normal ca pe o linie de tramvai sa si circule tramvaie! In Romania timpurilor noastre, nimic nu e anormal. Dar uite ca e normal, ca intr-o tara cu sus-n jos, edilii sa se imprumute in draci, de prin toate partile si de unde nici cu gandul nu gandesti, impovarand orasul pentru trei generatii de acum inainte, si sa nu poata, cu nici un chip, sa cheltuiasca banii pe obiective serioase, cat de cat vitale pentru un oras aflat in mare suferinta, cum e de pilda Bucurestiul.

O investitie de amorul artei

Asa si cu aceasta linie, despre care chiar si nespecialist fiind, nu poti afirma ca nu ar fi superperformata. Nu ne indoim, dar stiti cum?, nici macar o secunda. Dupa doi ani de la inaugurarea noii linii, putem insa spune ca o investitie de o asemenea grandoare nu se justifica in niciun fel, atata timp cat de pe traseul pe care circula 47, respectiv CET Vest - Militari - Razoare - Bdul Ghencea, tramvaiul nu aduna lumea nici cat sa-si umple un vagon. O fi si motivul pentru care aparitia lui in statii se produce doar de cateva ori pe zi, sau, ma rog, la intervale atat de mari, incat nici cei mai de otel nervi nu rezista si in cele din urma, cedeaza. Asa ca solutia ramane cea traditionala. Aplicata cu succes inainte de a ingropa in traseul liniei 47 o carca de fonduri europene. In lipsa tramvaiului, cel mai scump la... vedere din toate timpurile, oamenii se reped ca intotdeauna pe hodorogitul ala de autobuz 173, o minune ca mai sta in suruburi si nu se desface ca o cutie de carton sub prea plinul calatorilor, si pe 385, si el din aceleasi motive bolnavior bine! Si pe 122, cu aparitii, insa, de-a dreptul sporadice. Si ar mai fi ceva de spus. Odata cu modernizarea acestei linii, circulatia pe patru roti a devenit un cosmar, pentru ca grosul strazii a fost fireste inghitit de linia de tramvai, separata de restul carosabilului prin dale de beton. Din motive de siguranta, fireste. Numai ca, cine se aventureaza pe aici, are nevoie de o jumatate de ora, pe ceas, pentru a parcurge un drum de cateva sute de metri. Cei care evadeaza spre Drumul Taberei, in speranta ca scapa de gatuirile blestemate din intersectiile bd. Ghencea - Sebastian, sau bd. Ghencea - Antiaeriana, au dat de dracu'. Nu de alta, dar aici se bulucesc atatea masini, incat timpul de asteptare aproape ca se dubleaza. In concluzie, investitia facuta pentru modernizarea acestei linii de tramvai poate face parte, cel putin din punctul de vedere al cetateanului, din randul afacerilor fara de noima, fiind mai degraba un mod de a cheltui banii publici, rezultati de asta data din imprumuturi externe. Un mod cel putin surprinzator. Sau, in lipsa de alte idei, un mod de a-i cheltui pur si simplu.