Cetatenii UE care vor sa munceasca in alte state decat cel in care au obtinut calificarea o pot face in aceleasi conditii ca si in statul de origine, dupa 20 octombrie
Romania trebuie sa transpuna pana pe 20 octombrie 2007 directiva UE privind recunoasterea calificarilor profesionale. In baza ei, cetatenii UE care doresc sa-si exercite profesia pentru care au obtinut o diploma in tara de origine o pot face fara a avea nevoie de alte evaluari. Adrian Ciocanea, seful Departamentului pentru Afaceri Europene, a declarat ieri ca la Bruxelles se poarta discutii referitoare la timpul de munca si la plata contributiilor sociale.
Pana la 20 octombrie 2007, toate tarile UE trebuie sa transpuna in legislatia nationala Directiva 36/2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale. Potrivit acesteia, cetatenii UE care vor sa-si exercite profesia in alte state decat cele in care au obtinut calificarea o pot face in aceleasi conditii ca in statul de origine. Pana acum, numai sapte profesii sunt reglementate la nivel comunitar: medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moasa, medic veterinar si arhitect.
Pentru restul profesiilor, statele membre au posibilitatea sa testeze calificarea solicitantului si sa respinga recunoasterea diplomei daca, in urma evaluarii, candidatul nu corespunde cerintelor angajatorului. Prin Directiva 36, daca in urma examinarii se constata diferente, statul membru propune fie un stagiu de adaptare, fie un test de evaluare a cunostintelor. Noua legislatie introduce si conceptul de "platforma comuna", adica un set de criterii in privinta calificarilor profesionale, care pot fi propuse Comisiei Europene de catre organizatiile profesionale, pentru eliminarea diferentelor de formare intr-o anumita meserie.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.