Datele oficiale arata diferente semnificative intre performantele economice realizate in gospodariile din Romania, Germania si Bulgaria

Cu sau fara voia statisticienilor, cifrele publicate in diversele rapoarte periodice lasa sa se intrevada un personaj virtual, ale carui performante - in calitatea acestuia de conducator al unei gospodarii - sunt uneori ciudate, avand destul de putine corespondente in viata reala.
Dupa ce am identificat "cetateanul" ce transpare din statistitcile romanesti, l-am comparat cu omologul lui din Bulgaria si cu cel din Germania - desigur, in limita datelor statistice puse la dispozitie de sursele aferente. Prezentam, in continuare, cateva dintre cele mai interesante rezultate ale acestei analize.
Casa, familia, parametrii locuirii, stilul de trai, speranta de viata, sursele din care fac rost de bani (structura veniturilor) sau modul in care ii folosesc (structura cheltuielilor) ar fi principalele repere ale existentei acestor cetateni virtuali. Intre cele trei categorii de "majoritari statistici", principalele diferente constau in structura veniturilor si cea a cheltuielilor.
La concurenta directa cu bulgarul si cu neamtul
Cea mai scurta durata a vietii - 72 de ani - ii revine romanului. Pe la 19 ani se angajeaza, apoi iese la pensie in jurul varstei de 65 de ani, dar prefera sa munceasca si dupa aceea. Bulgarul are o speranta de viata de 73 de ani, iar neamtul - 79 de ani. In gospodaria romanului din statistici se regasesc 2,9 persoane (?!), care aduc in total un venit de aproximativ 418 euro, de unde cheltuie pentru consum 395 de euro.
Cetateanului nostru virtual, ca persoana activa, ii revine mai mult decat un asistat social, adica 0,8 pensionari si 0,4 someri sau din alte categorii (de regula, persoane defavorizate ori cu dizabilitati). O statistica a Eurostat arata ca acest raport se va dubla, pana in 2050, adica romanului capabil de munca ii vor reveni mai mult de doi asistati social.

Conationalul nostru din statistici prefera ...
Pentru comparatie, in gospodaria bulgarului, formata din 2,8 persoane, se realizeaza un venit de 286,2 euro, iar in a cetateanului (virtual) german - care numara doar 2,1 membri - se acumuleaza peste 2.800 euro.
In corelatie aproape direct proportionala cu nivelul veniturilor apare si configuratia a ceea ce putem numi inghesuiala din cele trei tari: romanul are 91 de vecini pe kilometrul patrat, bulgarul are doar 70, iar neamtul imparte aceeasi suprafata cu alte 230 de persoane.

O alta serie de date oficiale - de data aceasta, referitoare la viata "particulara" a cetateanului din statistici - arata ca romanul rezista intr-o casnicie 11 ani (perioada calculata de la varsta casatoriei pana la eventualul divort), in timp ce atat bulgarul, cat si neamtul, asteapta 12,5 ani pana sa puna capat vietii de familie.
La munca, eficienta nu prea conteaza
Romanul din statisticile oficiale munceste 39,4 ore pe saptamana full-time, dar isi mai gaseste timp si pentru alte activitati part-time, carora le rezerva 13,4 ore pe saptamana. Daca ar vrea sa-si infiinteze o firma, ar trebui sa se intovaraseasca cu mai mult de 55 de parteneri, avand in vedere faptul ca in Romania sunt 18,09 firme la mia de locuitori.
In schimb, daca s-ar angaja intr-o firma ca simplu salariat, aici ar avea 14,1 colegi, media pe tara fiind de 15,1 angajati/companie romaneasca. In aceasta calitate a devenit celebru, pentru ca salariul sau (si celelalte costuri pe care angajatorul le suporta pentru a-i mentine postul) a crescut in 2007 cu peste 23% - de sapte ori mai rapid decat ale altor europeni. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre eficienta lui - productivitatea muncii -, care a crescut mult mai lent, cu doar 11%...
Jumatate din bani se duc pe mancare, bautura si tigari
Aproape 42% din veniturile romanului nostru se cheltuie pentru produse agroalimentare si bauturi nonalcoolice si peste 6% - pentru tutun si alcool. O pondere semnificativa (18%) in totalul cheltuielilor este reprezentata de costurile cu intretinerea locuintei - apa, electricitate, gaze etc. Cel mai putin din total ii revine cheltuielilor cu educatia - 0,9%. In comparatie cu modelul nostru, bulgarul cheltuie 53% cu mancarea, bautura si tigarile, iar neamtul - doar 14%. La intretinere se duc 14% din veniturile bulgarului si 31% din ale neamtului. Romanul cheltuie anual pe haine doar 76 de euro, iar bulgarul 95 de euro.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.