Este indiscutabil si efortul regizorilor Joel Schumacher - la cea mai buna, poate, creatie de la “Cadere libera” incoace - si David Fincher, care pazea usor blazat un “Panic Room” si se intoarce la ce stie el sa faca mai fluent: un amestec de Flight Club”, “Seven” si “Jocul”. “The Number 23” al lui Schumacher mizeaza pe obsesiile din fiecare - nu neaparat pentru un “numar” al coincidentelor, ci pentru obstinatia de a crede ca tot ce e in jur e un usor complot. Tara ideilor fixe e tratata si ironic, iar teoria conspiratiei nu e noua in filmele americane ale ultimului deceniu. Acum se leaga mult de literatura, psihanaliza, inter(text) in (meta)text: un barbat e convins, dupa ce citeste o carte, ca aceasta se inspira chiar din viata lui - si de aici premonitii, enigme, jocuri ale creierului sau ce o ia usor razna. “Cheia” puzzle-ului si rezolvarea labirintului unor incredibile rasturnari de situatie se afla in propria memorie a “victimei”. Jim Carrey e absolut credibil pe post de traumatizat, dublat de cameleonica Virginia Madsen, intr-un fel de “Stralucire eterna a mintii neprihanite” - varianta mai hard si mai dark. Un thriller “paranoic” la fel de insidios este si tenebrosul “Zodiac”, despre cel mai cunoscut caz (nerezolvat teoretic!) din SUA in materie de criminali in serie - unul aparand, tot ironic, in plin an Woodstock (1969). Dementa la care ajung politisti, juristi si ziaristi din San Francisco este treptat amplificata de maestrul groazei din... noi insine, Fincher, care face dintr-un “banal” proces de identificare un monumental joc al intamplarilor unde fiecare se va suspecta pe fiecare, iar dovezile nu pot incrimina pe nimeni. Ancheta e un dezastru, pentru toti cei implicati in ea, care devin, implicit, un fel de alte victime (morti-vii) ale neprinsului Zodiac. De remarcat Robert Downey Jr., intr-un fel de propriu rol (al vietii) de gazetar schizoid si alcoolic, dar si Jake Gyllehal, in rolul unui semi-retardat pedant, ce aproape rezolva cazul.