Cand lucrurile nu se intampla asa, mai ramane intotdeauna cineva viu, care sa puna intrebarea: ce sens mai are atunci Paradisul? In ultimele sase luni, la Sanatoriul TBC Moroieni au murit 26 de oameni. Venit de o luna ca manager la Sanatoriu, Dan Musat descrie in cuvinte simple drama acestor oameni. „Am preluat 26 de cazuri de deces in spital, in primul semestru! Spitalul nu are morga! Nu are nici macar o camera mortuara! Pe mortii de TBC, rar vine cineva sa-i ia.

De cele mai multe ori, salariatii fac o cheta pentru cosciug si ii ingroapa in cimitirul saracilor din Glod”. La iesirea din Dealu Mare, drumul national serpuieste printre livezi de pruni si meri. In fata calatorului se deschide o panorama de vis. In zarea indepartata, intr-un ocean de verdeata, se ridica o cladire alba, impresionanta, cu varful aproape de cer. Pentru cei care o vad pentru prima oara, imaginea este socanta. „Iata Paradisul!”, soptesc printre buze calatorii, dorindu-si cu ardoare sa-l vada de aproape. In mijlocul muntilor, un paradis incantator te imbie sa vii in bratele lui albe. Cine nu-i asculta chemarea si trece mai departe, nu va sti niciodata ca este doar o minciuna. Cine va ravni sa-l atinga cu privirea si cu sufletul, nu va mai crede niciodata ca undeva in lume sau in nelume, exista un Paradis.

O pasare alba, coborata din cer

De peste 70 de ani, cladirea alba a sanatoriului din Moroieni este o emblema a Bucegilor damboviteni. Constructia aflata pe drumul care duce la Pestera Ialomicioara si la cabanele Bolboci, Padina si Pestera isi pastreaza o modernitate usor de acceptat de catre turistii acestor locuri. Cei neavizati ar fi tentati sa creada ca se afla in preajma unui complex hotelier situat intr-o zona pitoreasca. Impresia dispare repede atunci cand te apropii de cladire si vezi fatada de un alb murdar si ferestrele vechi, nevopsite. Privita de aproape, cladirea pare ca se darama.

Un manager nou

Dan Musat, noul manager al spitalului, nu a fost un rasfatat al sortii. De cele mai multe ori a luat-o de la capat si si-a croit un nou drum. De data aceasta, soarta l-a adus aici, in creierul muntilor, la sanatoriul TBC aflat aproape de cer. La Moroieni a venit pentru ca a auzit ca se simtea nevoia de o mana de ajutor. Cunoaste bine si zona, fiind aproape un om al locului. „In 1994 mi-am construit o casa in Moroieni. Pot sa spun ca deja sunt un om al locului. Am fost la concurs, am reusit si am inceput un nou drum”. Ca mai toti ploiestenii, si Dan Musat a hoinarit prin lume si peste tot a invins.

Prelungirea Ferentari - o amintire placuta

Sistemul sanitar il cunoaste din 1997, cand a acceptat postul de director economic de la Spitalul TBC pentru copii, din prelungirea Ferentari. Cea mai mare bucurie a avut-o atunci cand a reusit sa introduca la spital gaze si apa. Tot atunci l-a intalnit pentru prima oara pe „Domnul TBC”, aflat in vizita la copiii internati in spital. „Parsiv si greu de oprit, Domnul TBC se asociaza cu saracia, cu lipsa unei alimentatii consistente, cu mizeria si cu stresul”, ne precizeaza Dan Musat.

Te duci degeaba, acolo se face hotel!

Inainte de concurs, multa lume din Bucuresti l-a sfatuit sa renunte. „Acolo se face hotel, te duci degeaba!”, il sfatuiau cunostintele pe strada. N-a ascultat de vocea sirenelor si a venit la post dupa ce a castigat concursul. Prima impresie a fost negativa: din 600 de paturi potential disponibile, a gasit ocupate de bolnavi doar 120! Un grad de ocupare de doar 60% pentru cele 201 paturi aprobate prin norme. Un numar mai mic de bolnavi decat numarul salariatilor! „Care erau 164 la venirea mea in spital. Acum sunt 150, restul fiind trimisi in somaj, deoarece erau excesiv de multi in comparatie cu numarul de bolnavi. De exemplu, la bucatarie, am gasit 12 bucatari! Mai multi ca la Intercontinental!”, relateaza noul manager.

Domnia raului

In orice spital, din cauza suferintei umane, zvonurile circula mai repede ca in alte comunitati. Datorita alimentatiei sarace, multi bolnavi au plecat. „Nimeni nu controla pe nimeni si toata lumea era fericita. Medicilor de garda li se interzisese sa controleze cantitatile de alimente scoase din magazie si introduse in cazan. Personalul de la bucatarie si cel care distribuia alimentele faceau cam ce vroiau ei. Zilnic se pleca acasa cu sacose de alimente din spital.

I-am gasit cu sacose la autobuz si i-am intors din drum. In tot acest timp, bolnavii faceau foamea! Ganditi-va ca au murit 26 de pacienti in sase luni! Eu nu contest ca au existat si cazuri grave, dar cred ca o parte din vina se regaseste in modul de organizare si in preocuparea pentru hrana bolnavilor!”, povesteste Dan Musat. Nu se faceau acte decat o data pe an sau la doi ani, iar bonurile de alimente se completau doar la rubrica „necesar”, nu si la cantitatea eliberata. Bonurile de alimente nu erau semnate nici de manager, nici de medicul de garda. Bolnavii asteptau in zadar ca de jos, de la bucatarie, sa le vina din cand in cand si cate o bucata de carne.

Desagi pe magarete si contracte pe spranceana


Pentru bolnavi, carnea constituia o delicatesa, desi, afirma Dan Musat, „Pe 1 iulie 2007, la sosirea mea la post, am gasit fel de fel de contracte dubioase, incheiate cu furnizori locali, cu SRL-uri si cu AF-uri obscure. Oricine avea o vaca de vanzare, o taia si venea cu ea s-o vanda la Sanatoriu”. Noul manager a constatat ca in 3 luni se consumasera 40 kg piper boabe, in conditiile in care bolnavilor de TBC nu li se recomanda o mancare condimentata. In anul 2006 s-au consumat 500 kg de otet, cu care se puteau prepara 2 tone de muraturi, bolnavii nevazand barem un castravete murat. „In primele zile ma cam luasera gandurile rele. Ma oprea lumea prin comuna si imi spunea: n-ai sa reusesti dumneata sa tai desagii de pe magarete! Se refereau la sacosele cu care personalul cara alimente din spital. Am impus comisiei de receptie sa asiste la introducerea alimentelor in cazan. Asa au ajuns bolnavii sa manance si carne, pentru ca hrana este principala arma de lupta impotriva acestei boli”, marturiseste Dan Musat.

Cine sunt sefii din vale

Sanatoriul TBC Moroieni este subordonat Ministerului Sanatatii Publice in ceea ce priveste activitatea medicala. Altfel spus, personalul medical si bolnavii sunt ai Ministerului Sanatatii Publice. Mijloacele fixe si terenul apartin Consiliului Judetean Dambovita. De moralitatea personalului ar trebui sa raspunda ambele institutii. In ceea ce priveste starea de infractionalitate, raspunderea ar reveni in primul rand Ministerului Administratiei si Internelor. „Politia Economica stia de filiera de scurgere a alimentelor din spital, cu trei luni inainte de sosirea mea. Au venit la Sanatoriu si-au facut cercetari, in urma unor sesizari”, confirma Dan Musat. Vinovatii au ramas fara vina, ceea ce l-a determinat pe manager sa trimita in somaj anumite persoane care dirijau din umbra aceasta filiera. In spital functioneaza si in prezent legea tacerii, ca in orice comunitate care are ceva necurat pe constiinta.

TBC-ul nu se vindeca la kilometrul zero!

La Sanatoriu nu a functionat niciodata un director titular, pentru ca nu s-a promovat niciodata concursul. Dan Musat este convins ca situatia grava a spitalului se datoreaza si inertiei de care s-a dat dovada. Centrala termica este degradata si functioneaza la jumatate de randament. Cazanele sunt vechi, tevile sunt sparte, instalatia este din 1960. Nu mai exista nicio sala de operatie si nici sala de terapie intensiva. „Cand am sosit in Sanatoriu, i-am gasit pe bolnavi spalandu-si hainele in niste lighenase de tabla vechi!”, relateaza managerul. Nu intelege de ce nu se vrea ca vindecarea TBC-ului sa se faca la munte, unde este aer curat si mancarea este mai ieftina ca in Bucuresti. „Tinem TBC-ul in zona zero a Capitalei si nu-l aducem aici, unde avem aer curat si locuri disponibile!”, opineaza managerul spitalului. Asteapta o infuzie de personal nou in urma concursurilor din aceasta toamna. In prezent, la sanatoriu exista sapte medici specialisti in pneumofiziologie.

Va deveni Sanatoriul... Hotel?

Potentialul turistic al zonei in care se afla Sanatoriul este urias, ceea ce face ca interesul potentialilor investitori in turism sa fie la fel de mare. Dan Musat are o mare nedumerire. „Ceva se intampla aici! Ar trebui ca Ministerul Sanatatii si Consiliul Judetean Dambovita sa vina la Sanatoriu, sa constate situatia grava in care se afla si sa dispuna masuri urgente. E pacat de locatie, e pacat de aer! Suntem al doilea sanatoriu ca marime din Europa, dupa cel din Elvetia! Nu avem in schimb o centrala telefonica! Gospodaria de apa si cablul subteran de curent se afla pe un teren retrocedat! Iti pui firesc intrebarea: oare se doreste distrugerea sistemului? S-ar putea impune vreodata ideea ca noi nu avem bolnavi TBC in Romania?

Citeste si:

Si-atunci, hai sa facem cladirea hotel! Pozitia este foarte buna, iar in zona sunt foarte multi potentiali investitori care sunt proprietari de suprafete mari de teren montan. S-ar putea ca aceasta zona sa devina mai cautata decat Sinaia! De aici si pana la cabana Pestera exista multe proprietati mari de teren, potentiale locatii pentru investitii turistice avantajoase.”, opineaza Dan Musat.

Dumnezeu a uitat Sanatoriul Moroieni!

Drumul de jos din vale si pana la Sanatoriu este aproape impracticabil. Managerul se plange ca transporta cu greu alimentele pentru bolnavi, iar vizitatorii nu au cu ce sa vina la Sanatoriu. Exista un singur autobuz pe zi, un autobuz care vine din Pucioasa. Suntem izolati si uitati de Dumnezeu!”, ofteaza Dan Musat.

Autodistrugere in loc de performanta

Inclinatia spre contraperformanta a atins cote cel putin ciudate in luna martie 2007 cand, fosta conducere manageriala a trimis o adresa oficiala catre toate dispensarele pneumologice teritoriale si spitalele de profil din tara, prin care se aducea la cunostinta acestora ca Sanatoriul este supraaglomerat si ca internarea se va face numai cu programare, in functie de numarul de locuri disponibile. In adresa se mentioneaza ca patologiile asociate nu se pot trata din lipsa de medicamente, iar consultatiile interdisciplinare se fac cu greutate. O imagine sumbra, autoimpusa care, in opinia lui Dan Musat, a distrus imaginea Sanatoriului. „Am reusit sa internam in ultima luna inca 40 de bolnavi, marind gradul de ocupare la 80%. La Moroieni, portile se deschid din nou!”, ne confirma Dan Musat.

Domnul TBC ne primeste in vizita

Saloanele spitalului sunt curate, dar in ele nu se regaseste amprenta noului. Nu sunt zugravite, iar pe alocuri tencuiala sta sa cada. Pacientii sunt slabi, aproape scheletici. Majoritatea au venituri modeste sau nu au niciun venit. Sunt moi, fara vlaga si raspund cuminti la intrebari. Da, mancarea este acum mai buna. Inainte, mai trageau de zgarciuri, acum primesc si carne. Asistentele au grija de ei si le dau medicamentele la timp. In ochii lor se citeste tristetea si neputinta de a depasi apasarea de plumb a bolii. Le-a ramas speranta pe care o poarta in suflet, nemarturisita, in fiecare clipa a zilei. Sau poate si noaptea in vis. Cei care au putere stau pe balcoane si admira paradisul verde de afara.

Corpul central al cladirii a fost consolidat, dar nu este finalizat. „Arata ca dupa bombardament”, precizeaza Dan Musat si „este nelocuibil de ani de zile.” Lifturile mari si greoaie nu functioneaza, creand impresia ca au amortit pe veci. In saloanele saracacioase si pe holurile lungi si neprietenoase se simte prezenta otravitoare si nevazuta a bolii care a implinit 71 de ani in aceasta cladire. Am pasit in paradisul verde de afara condus pana la usa de catre un domn elegant si scheletic, imbracat in frac negru. Domnul TBC m-a avertizat, zambind malefic: „Vezi tavile alea cu friptura? Nu le mananc eu! Vor merge in desagi, la magarete!” Deasupra brazilor a rasunat un ras sarcastic si, pentru o clipa eterna, paradisul a murit.