"Sufletul actorului nu poate fi tinut in palma, nici atarnat ca breloc la o cheie de apartament. Nu poate fi inchis in dulapiorul cu eticheta al unui vestiar ordonat si antiseptic. (...) Nu are nimic de-a face cu urata cordialitate a <>! (...) Sufletul actorului este viu ca o carne insangerata si zbuciumata de nesomn si straveziu ca vesnica amintire a iubirii. Ostenelile sale nu se pot cumpara pentru ca nici macar el, actorul, nu cunoaste pretul acestora. Poate doar viata lui de om sa fie singurul pret indeajuns de nobil.

Sufletul actorului este o piata pustie in care totul e randuit frumos pentru a primi prieteni, oameni, constiinte nestirbite, alte suflete... Sufletul actorului este aproape de copilaria noastra a tuturor, pentru ca n-a parasit bucuria jocului, punctul de fuga al propriului nostru suflet. Sufletul actorului este varsta noastra cea mai curata, cea uitata zi de zi mai mult." (Sufletul actorului, in "Pamantul americanului" - Adrian Pintea)

"Ce-ati spune de-o salvare a lui Hamlet? Fugar din Elsinor, deghizat, sub coviltirul uneia dintre carutele actorilor veniti la curte! Cine sa-l mai gaseasca, odata ratacit in marea Iluzie"? Deghizat si ascuns sub coviltirul unei morti care i-a iesit putin in cale si l-a purtat spre Marea Iluzie, a plecat, ca din intamplare, intr-o zi in care timpul s-a oprit in loc. Adrian Pintea s-a dus sa spuna povestea intr-o alta lume. E greu sa vorbesti despre el acum, e greu sa vorbesti despre el la timpul trecut, sa-ti amintesti salile uriase de teatru aplaudandu-l in picioare, sa ti-l amintesti in sala de curs de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, repetand cu studentii, e greu sa stii ca niciodata n-o sa-l mai gasesti nicaieri, in nici o sala de teatru... Ca niciodata n-o sa-l mai intalnesti pe Printul Hamlet... Au ramas lumi intregi suspendate intre un "a fi si a nu fi" rostit inainte de vreme si o poveste despre un nume disparut de pe afis. "Restul e tacere".

Pacaleala cu sperante

Citeste si:

N-a vrut sa creada in moarte... Si intr-o zi de 1 aprilie a unui an trecut de mult s-a "pacalit" cu cele mai "grave sperante" ale sale despre o lume nicicand posibila aici. "Nu exista moarte, ci doar absente intamplatoare. Fericirea este zilnica, asemenea luminii. (...) Nu exista rau. Aritmetica este stiinta de a da timp vietii sa-si numere minunile. Nu exista rautate. Nu exista razboaie. Calendarul conflagratiilor mondiale incepe cu mucenicul rasului; soldatul Svejk. S-a infiintat o gradinita mondiala unde sunt trimisi toti generalii belicosi ai lumii sa invete sa se spele ca lumea pe maini, pe gat, in urechi si pe dinti... Nu exista poveste care sa nu se poata petrece in miezul insorit al zilei pe orice strada din lume. Fat-Frumos descaleca la chioscul de ziare de langa Athenee si ii cumpara flori Ilenei Cosanzene..."

S-au scurs ani multi de cand, student fiind, intarzia nopti intregi sub luminile de la "Casandra". Acolo a inceput dorul lui Romeo de Printul Danemarcei. "Nicicand n-a fost, si nu cred a minti, mai tragica poveste-n lumea-ntreaga..." Atunci s-a indragostit de iubirea lui Romeo. Pe care exaltat incerca s-o traiasca pe scena si sa-i descopere taina in acel sfarsit de primavara a anului 1978. "Romeo nu s-ar fi nascut daca n-ar exista in noi starea nevoii de iubire. Personajul shakespearian nu este decat o scrisoare deschisa catre fiecare din noi, pe care o citim, in fond, pe ascuns. Daca efectul luciditatii seci este pudoarea gesticulatiei, Romeo isi permite, cu frenezie, tirada. Cum sa nu fim fascinati de libertatea sufleteasca a acestui Hamlet-copil? De felul nesabuit in care sare peste zidul putred al vesnic medievalei noastre frici de patetic? (...) Iubita lui are doar paisprezece ani, inca nu sufera de vina batrana de a exista. Ea moare inainte de a avea timp pentru gelozie. Uzura iubirii nu are nici ea timp sa-si desfaca taraba cu plictiseli si cinisme ieftine. Aceasta lipsa de timp a iubirii dintre Romeo si Julieta este norocul lor".

Luminile de la Casandra s-au stins. Actorul a plecat spre alte intalniri, prea multe pentru o viata de om, prea putine pentru un suflet de actor: Ahile, in "Ifigenia" lui Eliade, Henric al IV-lea al lui Pirandello, Hans in "Ondine" a lui Giraudoux, a fost Iancu Jianu, Eminescu si Don Juan...