Ca arta nu-ti umple contul din banca si nu-ti plateste facturile nu mai e nici o noutate. Insa asta inseamna, totodata, ca in spatele operelor care sint discutate pe scena culturala exista nenumarate povesti mai putin cunoscute. Exista literatura scrisa dupa paisprezece ore de munca in cu totul alt domeniu, exista picturi concepute intre cadre de reclame tv sau certuri cu diferite fundatii pentru a-ti plati colegii de proiect. Artistii nu se tem insa de munca, atita vreme cit banii le cumpara spatiul si materialele necesare pentru a crea, intr-un anumit moment. Raspunsurile lor conduc in general la o mare concluzie: cine vrea sa faca arta are sansa sa cunoasca privilegiile joburilor multiple.

Poetul DTP-ist si PR-ist

"Fiind poet, stiam ca nu am din ce trai. Ori ma faceam Adrian Paunescu, ori imi vedeam de treaba si-mi scriam cele o suta de poezii, cam cit poate sa scrie un poet" - ne spune Florin Iaru. "Am stiut ca nu se poate trai din poezie, asa ca, in loc sa ma prabusesc prin vreo bodega, am incercat sa fac cite ceva. Am fost pe rind: profesor, gestionar, fotograf, redactor, ziarist, PR-ist, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, DTP-ist, grafician, editorialist si moderator." Desi multe dintre slujbele pe care Iaru le-a schimbat, cu timpul, par sa nu aiba mare legatura cu poezia, scriitorul marturiseste ca tot ceea ce face sau a facut a pornit tot din poezie: "Tot ce stiu si pot sa fac vine din faptul ca in primul rind sint poet".

Au fost si perioade grele, cind banii erau o problema: "Din 1993 si pina in 2003, am avut trei joburi in acelasi timp, dormeam patru nopti din sapte si faceam tot felul de ciubucuri. A fost dificil, dar nu neplacut", isi aminteste poetul. Jonglind printre slujbe de tot felul, Florin Iaru a avut de cistigat mai mult decit bani: "Intilnesti foarte multi oameni si asa iti pastrezi viteza ideilor. Dupa o anumita virsta, poetii se lenevesc foarte mult. Stau in carapacea lor si freaca aceleasi idei."

Renta, idealul scriitorilor

Daca Iaru se impaca bine cu supranorma de lucru, Filip Florian si-ar dori sa nu trebuiasca sa munceasca niciodata: "Miza mea numarul unu este sa nu lucrez. Sint obsedat de gindul de a nu lucra." Pina una alta, scriitorul reuseste sa se mentina pe linia de plutire: "Am avut niste bani pe care i-am tocat. Acum trag mita de coada si ma mentin pe linia de plutire. Deocamdata rezist, fara sa fiu nevoit sa muncesc. Sint convins ca daca ma angajez, o sa pun scrisul in cui".

Filip Florian a lucrat in presa, de unde s-a retras in momentul in care a primit o mostenire substantiala si a devenit rentier. Anul acesta, el este beneficiarul unei burse alocate de Editura Polirom, bursa care se va termina in iulie. Deocamdata asteapta sa primeasca avansul pentru traducerea cartii sale "Degete mici" in Germania. La publicistica nu s-ar mai intoarce, decit daca realmente n-ar avea alta solutie de supravietuire.

Citeste si:

Artistii nu sint handicapati

Filip Florian si-ar dori sa existe mai multe pirghii care sa-i ajute pe scriitori sa faca rost de fonduri, fie din burse, fie din sponsorizari, fie din lecturi publice: "La noi, lecturile publice lipsesc cu desavirsire si nu exista fundatii care sa puna in contact, ca in alte tari, mediul de afaceri si scriitorii. Cred ca sint foarte multi bani care s-ar putea obtine".

Florian vrea sa corecteze perceptia generala asupra scriitorilor: "Scriitorii nu trebuie tratati ca handicapati care au nevoie de ajutor". Nu-i vede cu ochi buni nici pe cei care asteapta sa primeasca totul de la Uniunea Scriitorilor. In schimb, amendeaza modul in care se distribuie fondurile ICR si MCC, care de cele mai multe ori, crede Florian, nu ajung la creatori, ci la "specialisti care se pricep sa-i mulga pentru simpozioane si taiat frunza la ciini".

Prieteni da, slujba nu

Daca Filip Florian s-a bazat pe o renta, T.O. Bobe se bazeaza pe prieteni. Nu lucreaza, iar posibilitatea de a trai din scris i se pare cel mult o gluma buna: "Din publicarea unei carti cistigi bani cit sa-ti ajunga o luna, doua" . Bursele au fost citeva surse de venit indirecte. Scriitorul a beneficiat de doua burse de creatie in Germania, in 2000 si 2003: "Am trait din ce-am pus deoparte", povesteste T.O. Bobe.

Nu lucreaza pentru ca a vrut sa scrie si pentru ca n-a reusit sa-si gaseasca o slujba, atunci cind a cautat-o. Cind avea slujba, n-avea timp sa scrie. Acum are timp, dar pentru ca are prea mult, scrie putin! Are totusi proiecte, unele direct legate de literatura, altele colaterale. Nu vrea sa povesteasca mai mult despre ele, dar nici nu se plinge. Si aceste proiecte sint legate tot de prieteni.