Sean Hu, presedintele companiei guvernamentale chineze responsabile cu furnizarea si terapia cu celule-susa, va deschide un centru de tratament in Sinaia pina in 2008. Rata de recuperare a acestei metode revolutionare este de 65% in cazul celor paralizati complet.

Cu ce ocazie in Romania?

Vrem sa deschidem un centru de tratament in Sinaia, in parteneriat cu doctorul Decebal Mehedinti. Speram sa fie operational in sase-sapte luni. Daca acest tratament este vazut cu ochi buni de comunitatea medicala din Romania, urmatorul pas va fi sa stabilim parteneriate cu spitalele publice din Romania, asa cum avem si in China, si sa infiintam centre de tratament in interiorul acestor institutii. Ma gindesc ca si economia romaneasca ar avea de profitat de pe urma centrului de tratament de la Sinaia. In Thailanda, de exemplu, vin 1,4 milioane de turisti medicali anual. Suedezii se duc acolo ca sa isi trateze dantura mai ieftin si sa aiba parte si de o vacanta. De ce n-ar fi la fel si in Romania? Mai ales ca la Sinaia se poate si schia, iar bolnavii ar putea veni insotiti de familie. Am aduce foarte multi pacienti europeni in Romania. Cit priveste laboratorul de la Bucuresti, in aproximativ o saptamina ar trebui sa obtinem toate aprobarile necesare. Apoi vom trimite aici o echipa de cercetatori si de tehnicieni chinezi, pentru a pregati celulele-susa. Ei vor cumpara si echipamentul necesar, de obicei il folosim pe acela produs de americani si japonezi.

Pacienti din 39 de tari

Cit de accesibil este echipamentul?

Folosim tehnologia de baza necesara in ceea ce priveste celulele-susa. Exista si a doua si a treia generatie de tehnologie care ne asteapta, inclusiv pentru celule-susa modificate sau combinate cu alt biomaterial, dar la ora actuala le testam siguranta. Se dezvolta foarte repede, vezi cite o noua descoperire in fiecare saptamina. De aceea, acest subiect e numarul unu ca frecventa in publicatiile de specialitate. Cred ca medicina regenerativa este viitorul breslei doctorilor, iar celulele-susa sint cele mai importante instrumente ale ei.

De ce ati ales tocmai Romania?

Avem pacienti din mai mult de 39 de tari care vin pentru acest tratament in China. Romani, avem cel putin 25. Cred ca deschiderea acestui centru va fi benefica si pentru restul europenilor, carora le ia cel putin 24 de ore sa zboare pina acolo. Am mai deschis un centru in Thailanda, vrem si unul in Ungaria, altul in Elvetia - unde am primit permisiunea de a trata 200 de pacienti - si inca unul in Costa Rica. Cred ca am ales Romania din cauza lui Razvan Iordache, primul roman pe care l-am tratat in China si care a facut multe eforturi pentru a face medicii si Ministerul Sanatatii sa realizeze importanta acestui tratament. Ei au fost foarte cooperativi si deschisi la noua tehnologie.

20.000 de dolari operatia

Deci nu ati intilnit rezerve de natura etica?

Noi lucram doar cu celule-susa adulte, ceea ce nu pune probleme etice, asemenea celor embrionice. Le izolam pe cele din maduva si pe acelea din membrana amniotica si din cordonul ombilical, dupa nastere, deci nu facem rau nimanui. Cit despre cele embrionice, ele nu constituie o prioritate pentru noi la ora actuala. Au mare potential, numeroase grupuri de cercetatori lucreaza cu ele, dar trebuie sa depasim problema etica si sa stim cum le putem controla. Pentru ca acum, desi sint mai flexibile decit cele adulte, ele au sanse sa genereze tumori. Cu cele din maduva nu avem aceasta problema.

Cit costa o astfel de operatie?

Pretul e destul de mare actualmente. Pentru pacientii cu probleme neurologice se poate ajunge la 20.000 de dolari, asta incluzind o luna de stat in spital, singur intr-o camera, acoperindu-i-se pacientului toate tratamentele si analizele aferente si patru injectii cu celule-susa.

Cum de in China acest fel de tratament este atit de dezvoltat?

Pentru ca legea de la noi prevede ca terapia cu celule-susa este o procedura clinica, ca si transplantul de maduva, nu ca administrarea unui medicament. In SUA, de exemplu, injectiile trebuie aprobate de Food and Drug Administration, asa ca trec intre cinci si opt ani pina sa poti trata astfel un pacient. In China studiem celulele-susa de 60 de ani. Injectiile au fost incepute in cadru universitar, in 1999, iar primul pacient l-am avut in 2001.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.