Acest eveniment editorial i se datoreaza Fundatiei Nationale "Niste tarani", al carei fondator este scriitorul Dinu Sararu, prezent, desigur, la acest moment. Printre invitati, academicienii Vasile Candea, Dan Berindei si Dinu Giurescu, dar si personalitati care l-au cunoscut pe Arghezi.

De asemenea va fi lansata revista "Renasterea Civilizatiei Rurale romanesti", editata de fundatie,si va fi proiectat filmul "Prisaca". Impatimitul de Arghezi, poetul Nicolae Dragos, cu profund devotament intelectual, a pregatit o carte eveniment: "L-am cunoscut pe Tudor Arghezi", volumul II, strangand intre copertele acestuia marturii ale celor care l-au cunoscut pe autorul "Florilor de mucegai", marturii care ajuta la un alt fel de cunoastere a personalitatii omului Tudor Arghezi.

Si daca volumul I editat in 1981 cuprindea 50 de evocari ale vietii si operei scriitorului, cel de acum numara aproape 60, fiecare "luminand un moment, surprinzand o secventa indelungata si deseori imprevizibila, dramatica existenta a poetului, cu dreptate asezat de mari spirite ale culturii nationale in imediata vecinatate a lui Mihai Eminescu", spune autorul culegerii, cel care la revista "Luceafarul" a inaugurat rubrica "L-am cunoscut pe Tudor Arghezi".

De altfel, "argumentul"care deschide cartea de fata este indepartata amintire a copilului Tudor Arghezi, in varsta de 9 ani, care l-a vazut in carne si oase pe Eminescu. "L-am zarit pe Calea Victoriei... Trecea prin public un om grabit, fara sa ocoleasca, impetuos. "Uite-l pe Eminescu!"a spus cineva cu un glas pe care-l tin minte. Se pare ca poetul nu mai facea parte din viata lui si traia o metempshioza straina...", scria, in 1943, Arghezi.

Demersul lui Nicolae Dragos este de fapt materializarea crezului sau, ca avem inca datoria de a-l cunoaste si a-l face cunoscut pe poetul Psalmilor, in tara si in lume, chiar daca el "isi are vecia deosebita, inchisa" si chiar daca "a vorbi de el este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta".

O parte a evocarilor din volumul lansat astazi se opresc asupra unor momente importante din biografia poetului, iar altele sunt niste "fotografii"in cuvinte a unor intalniri cu Arghezi, evocand acum, peste atatia ani, gesturi, atitudini, replici care contureaza cu certitudine portretul sau. Intamplarile se insiruiesc, firesc, pe firul memoriei, desi au capatat alta distanta, timpul schimband intelesul multora din ele.

Citeste si:

Asa crede si carturarul Barbu Brezianu, care l-a intalnit de multe ori pe creatorul "Biletelor de papagal" prin anii 1929, ’39, ’49, ’59 de ani, cand, fie au facut cativa pasi impreuna pe Calea Victoriei, fie i-a "cersit semnatura". Amintirea relatata azi dateaza din vremea in care, suparat, Arghezi se retrasese la Martisor, "burzuluit si ocolit de confratii care , daca nu-l ocarau, ii trimiteau cate o lingusitoare iscoada ca sa-l ademeneasca... Poetul insa dibuind talcul demersului il retrimitea pe emisar la plimbare... tu care ai fost tucalarul lui Carol vii acum sa-mi vorbesti... "Era anul 1946, cand A.Toma lansase in Scanteia campania "T. Arghezi-Poezia putrefactiei, putrefactia poeziei".

Scarbit si necajit, scriitorul ii marturisea lui Brezianu: "Toma asta zice ca fenomenul meu ar fi identic cu cel ce se observa la cadavre, cand unghiile si parul continua sa creasca si dupa moartea celulelor organismelor... dar o sa fie dezamagit, fiindca eu am pus, ca taranul, urechea la pamant ca sa ascult...si am auzit ca vine primavara. Lucrurile se vor schimba. Ai sa vezi... "Si intr-adevar, scrie evocatorul de azi, nu peste multa vreme versurile si proza argheziana aveau sa infloreasca. Cu umor, prof. Ion Dodu Balan isi aminteste ca prima intalnire cu Maestrul a avut-o la Martisor, fiind insotit si de poetul Ion Horea. In vizita se afla si pictorul Camil Ressu, pe care noii sositi l-au intrebat daca a venit cu masina Academiei, comitand, fireste, o gafa.Raspunsul a fost cam acru, artistul spunand ca nu e academician. "Cum ma Camile, nici tu nu esti? Atunci cine? Fabricantul ala de stamba?" a intervenit cu o intonatie ucigatoare gazda, referindu-se direct la colectionarul de arta Zambaccian.

Mania poetului nu era patimasa, ci senina si detasata. Iosih H. Andronic rememoreaza momentul in care l-a cunoscut pe Arghezi, in iunie1915. Se intampla in "sediul" redactiei "Biletelor de papagal", redactie alcatuita din doua persoane - Arghezi, director, si Felix Aderca, redactor - si care se afla intr-o cuseta incastrata in sala vasta, ce adapostea administratia si cateva ateliere ale tipografiei, care imprima "liliputanul cotidian literar".

"Am avut timp sa-i citesc firescul obrazului proaspat briciuit, tunsoarea scurta si impecabila, acuratetea gulerului camasii, completat cu un simulacru de cravata- intre papion si lavaliera-, tunica austera, dezbumbata la gat. Si in tinuta si in gest, o vadita ostilitate actului zis boem". Printre ultimii care au stat de vorba cu Arghezi a fost Gheorghe Tomozei, care l-a vizitat in casa din strada Cherchez, plina de marmura, cristal si fier forjat. "Biroul, plin de tablourile lui Ressu si Sirato, era rece ca un hol de gara cu calatori grabind spre sanatorii... nu erau carti, ci doar cateva lexicoane".

La cafea, gazda fumeaza cinci tigari Philip Morris, marturisindu-i oaspetelui ca obiceiul l-a invatat de la Caragiale si ca fumeaza de 70 de ani! Acesta fusese ultimul interviu dat de Maestru... Cartea- interesanta, utila si binevenita - iti lasa insa, dupa ce-i citesti ultima pagina, sentimentul bizar ca nimeni nu l-a cunoscut cu adevarat pe Arghezi. Mai curand contemporanii sai l-au vazut, i-au fost in preajma. Doar opera il releva.