Aceasta reuneste un numar semnificativ si in acelasi timp relevant din opera pictorului Alexandru Tipoia, plecat dintre noi in 1993.

Expozitia panotata excelent de curatorul ei, Ruxandra Garofeanu, aduce in atentia specialistilor si a publicului 55 de lucrari de pictura si desen, 7 sculpturi in lemn si o ampla lucrare de arta decorativa - o broderie in fir de matase. Compozitiile reprezinta toate perioadele de creatie ale pictorului incepand din anii ’40 pana in 1993. Ansamblul este completat de o serie de documente, fotografii si carti personale ale artistului, care ii intregeste imaginea. Sustinuta organizatoric de fiul sau, George Tipoia, el insusi un pictor apreciat, cu importante cote europene, stabilit in Elvetia, expozitia ne dezvaluie personalitatea unui artist de exceptie, necunoscut pana de curand publicului roman. Persecutat, ca multi alti pictori, de regimul comunist, Alexandru Tipoia este adus in atentia iubitorilor de arta abia in 1997, prin publicarea albumului monografic in editie bilingva romano - franceza, prima sa retrospectiva din tara natala fiind organizata la Muzeul National de Arta, un an mai tarziu.
Remarcat inca de la debutul din 1934, la Salonul oficial din Bucuresti, lui Alexandru Tipoia i s-au facut cronici elogioase de catre "monstrii sacri" ai criticii din acea vreme si aminitim aici doar pe Ion Frunzetti. Apoi, de-a lungul timpului, aproape toti specialistii remarca maniera foarte personala, originala, a preluarii unor elemente ale celor mai importante curente artistice ale vremii.

De o mare sensibilitate plastica, creatia sa se impune in peisajul artei romanesti mai ales prin desenul sau, de o particulara fermitate, fara umbre, sinteze plastice in care austeritatea cromatica adauga un plus de rafinament. In ansamblul sau, opera lui Alexandru Tipoia impresioneaza in acelasi timp si prin dramatismul pe care-l degaja. Emotiile artistului sunt transmise privitorului prin intermediul coordonatelor unui mestesug de exceptie si al suportului moral pe care se construieste intotdeauna demersul sau plastic.

Astfel, aceasta ampla expunere din opera lui Alexandru Tipoia reprezinta un veritabil act de cultura, adus in atentia publicului larg.